Actualitate

Fostul șef de la Urdari, în așteptarea celui de-al doilea verdict!

 | 18 ianuarie 2017, 00:10 | 0 comentarii | 

Judecătoria Târgu Jiu a încheiat audierile în cel de-al doilea dosar ce îl vizează pe fostul șef al postului de poliție din Urdari, Nicu Pasăre, instanța stabilind lunea viitoare ca dată pentru pronunțarea unui verdict. În dosar mai sunt judecate și alte persoane, printre care și un ofițer de poliție, Ion Daniel Morie. Doi frați din localitate, Bebe Rică Tauru și Puiu Tauru, sunt, de asemenea, inculpați în dosar, ei fiind acuzați că ar fi furat lemne dintr-o pădure. Soția lui Bebe Rică Tauru este cea care l-a acuzat pe Pasăre că i-ar fi cerut favoruri sexuale într-un dosar în care fostul șef de post a și primit o condamnare de 2 ani cu suspendare, care nu este definitivă.
Dosarul aflat pe rolul instanței acum vizează un furt de lemne din pădure stopat de un pădurar din localitate. Angajatul Direcției Silvice a fost nevoit la vremea respectivă, august 2014, să tragă două focuri de armă în aer pentru a-i speria pe frații Tauru, în cele din urmă cei doi frați reușind să fugă prin pădure chiar în timp ce Pasăre îi ducea spre sediul Poliției pentru audieri. Polițistul era în mașină, iar unul din frați venea în spatele lui cu căruța plină de lemne, celălalt frate mergând în spatele căruței cu pădurarul și alți doi martori, inclusiv fiul pădurarului.
În audierile de la instanță din acest dosar mai mulți martori au dat declarații diferite față de cele date la Parchet și puse la dispoziția judecătorului de caz. Unii dintre martori au fost chemați ulterior la Parchet pentru “clarificări”, ei alegându-se cu acuzații de mărturie mincinoasă dacă nu au revenit asupra celor spuse în fața instanței de judecată. Unul dintre pădurarii audiați în proces a menționat pe parcursul audierilor că procurorul de caz l-a numit “laș” într-o discuție neoficială, de după audieri, fiind acuzat de acesta că nu ar spune adevărul și că ar acoperi astfel o presupusă complicitate între hoții de lemne și polițiști.
Audierile din dosar l-au făcut până și pe Bebe Rică Tauru să regrete că a fost de acord ca soția sa să îl denunțe pe Pasăre, el susținând că a avut o înțelegere cu anchetatorii conform căreia nu ar mai fi trebuit anchetat pentru furturile de lemne în care era implicat. După ce fostul șef de post a fost trimis în judecată, Tauru și fratele lui s-au ales cu dosare penale, într-unul din ele fiind inculpată chiar soția acestuia, Alexandra Simina Podărelu. Verdictul pe care Judecătoria Târgu Jiu îl va pronunța săptămâna viitoare nu este unul definitiv, putând fi contestat de către inculpați, frații Tauru având ocazia în această primăvară să afle o sentință și în celălalt dosar în care sunt judecați împreună cu denunțătoarea fostului polițist Pasăre.
Gelu Ionescu

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL