Fundaţia Mihaelei Geoană face investigaţii la Gorj

445

Sute de gorjence pot beneficia în perioada următoare de investigaţii gratuite pentru sân şi col uterin, oferite de Fundaţia Renaşterea, condusă de Mihaela Geoană. Programul derulat în prezent de Fundaţia Renaşterea, „Unitatea Mobilă de Diagnostic Renaşterea”, va ajunge în Gorj în perioada 8 octombrie – 5 noiembrie. Unitatea Mobilă a fost prezentă la Năvodari (perioada 8 august — 4 septembrie, efectuând 280 de teste Babeş Papanicolau şi 200 de mamografii), la Buftea (între 8 septembrie — 3 octombrie — 166 teste Babeş Papanicolau, 114 mamografii), urmând ca luna viitoare să treacă prin judeţul nostru, iar mai apoi să ajungă la Iaşi, până pe 5 decembrie.
Preşedintele Fundaţiei Renaşterea, Mihaela Geoană, a declarat că aceste consultaţii, oferite prin Unitatea Mobilă femeilor din mediul rural sau din oraşele mici, sunt foarte importante pentru sănătatea lor, deoarece pot efectua analize şi consultaţii gratuite, putând depista cancerul de sân sau cancerul de col uterin în faze incipiente, când boala se poate vindeca. “Controlul medical efectuat anual este deosebit de important pentru a ne ajuta să depistăm orice afecţiune la timp, pentru a putea fi vindecată. Prin acest proiect, dorim să venim în sprijinul femeilor care, din motive financiare sau geografice, nu pot beneficia de aceste servicii medicale, aducând cabinetele medicale la ele în localitate”, a precizat preşedinta Fundaţiei Renaşterea.
Prin deplasările Unităţii Mobile, Fundaţia vrea să arate femeilor faptul că prevenţia salvează viaţa şi că toate femeile trebuie să efectueze anual aceste controale. Până la ora actuală, Unitatea Mobilă de Diagnostic Renaşterea a ajuns în 33 localităţi ale României, iar peste 16.400 de femei au beneficiat de servicii medicale gratuite, fiind efectuate un număr de 15.017 de teste Babeş Papanicolau şi 8.586 de mamografii. Unitatea Mobilă reprezintă o investiţie de peste 300.000 euro, finanţată de Enel Cuore Italia, iar costurile legate de operare în perioada august — noiembrie 2014 provin din finanţare POSDRU (proiectul 140221 SALVA – Şansa la Viaţă Activă) şi fonduri proprii ale Fundaţiei.
Izabella Molnar

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here