Gabriela Szabo, la Tismana

458

Multipla campioană olimpică și mondială Gabriela Szabo a ajuns, la sfârșitul săptămânii trecute, la Tismana în cadrul campaniei pe care a demarat-o pentru a depista tineri pe care să îi pregătească în perspectiva viitoarei olimpiade din 2020 de la Tokyo. Sute de copii de la școlile din zonă i-au fost alături, pentru câteva ore circulația fiind oprită pe drumul județean ce traversează zona centrală a orașului. Pe tronsonul dintre liceul din localitate și primărie, copiii au putut alerga nestingheriți, toți dorind să îi arate marii campioane că ei merită să fie băgați în seamă. Lipsa antrenamentelor și-a spus însă repede cuvântul pentru că doar startul a fost unul în care tinerii au alergat mai repede. Cei cu vârste mai mari, care au avut de alergat și 1500 de metri, și-au pierdut elanul destul de repede, lucru remarcat inclusiv de profesorii lor, nu doar de Szabo.
“E foarte bine că se face o asemenea întrecere, că este Gabriela Szabo aici, dar problema este că lucrurile astea nu au continuitate în școli. Copiii aceștia aleargă acum și apoi revin la telefoanele sau calculatoarele lor. Poate mai aleargă peste o lună dacă îi mai cheamă cineva, dacă nu, nu. Dacă s-ar permanentiza astfel de acțiuni am putea avea și noi rezultate mai bune și poate și rezultatele de altădată de la Jocurile Olimpice. Baza de selecție este acolo jos, la școli, iar dacă nu se ia nicio măsură prin care să schimbăm lucrurile vom merge din rău în mai rău”, a spus Laurențiu Ciobanu, unul dintre profesorii de sport prezenți la întrecerea de la sfârșitul săptămânii trecute de la Tismana.
Pentru copii bucuria că o au pe Gabriela Szabo în mijlocul lor a fost atât de mare încât campioana nu a știut cum să facă să evite o sesiune de autografe, fiindu-i teamă că toți concurenții vor da năvală pe ea. Norocul ei a fost că nu au existat prea multe carioci sau pixuri prin zonă, copiii prinzând-o în grupuri de câte 5-6, pe traseu, pentru a-i smulge un autograf sau un selfie. Sportiva și-a exprimat speranța că prin astfel de acțiuni organizate în diferite locuri din țară va reuși să depisteze talentele pe care să le pregătească în perspectiva Olimpiadei din 2020 de la Tokyo.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here