Gorjeni condamnați în dosarul „Case pentru generali”

389

Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat un verdict definitiv în dosarul ce vizează mai mulți generali din armata română, acuzați de procurorii anticorupție că și-au însușit locuințele de serviciu în baza unor acte false, printre cei trimiși în judecată și condamnați acum definitiv fiind și doi ofițeri cu rădăcini în Gorj. Cel mai cunoscut dintre ei este fostul ministru al Apărării, Corneliu Dobrițoiu, originar din Plopșoru, care a primit o condamnare de un an de închisoare, executarea fiind suspendată și înlocuită cu un termen de încercare de 3 ani. General maior în rezervă, senator al României, fostul ministru a fost condamnat acum pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la abuz în serviciu contra intereselor publice şi participaţie improprie la fals intelectual, cu consecințe deosebit de grave.

Același gen de acuzații au fost formulate și la adresa lui Sergiu Tudor Medar, general locotenent, cadru al MApN la data săvârșirii faptelor. Născut la Târgu Jiu și ajuns inclusiv consilier prezidențial în probleme de securitate și apărare al fostului președinte Traian Băsescu, Medar  a fost condamnat acum la un an de închisoare pentru participaţie improprie la abuz în serviciu şi două luni de închisoare pentru participaţie improprie la fals intelectual. Instanța supremă a contopit însă cele două pedepse, urmând ca generalul să aibă în cazier un an de închisoare cu suspendare, executarea fiind înlocuită cu un termen de încercare de trei ani.  Sentința instanței supreme nu diferă prea mult de cea a Curții de Apel București, cea care în martie anul trecut a dat aceste verdicte, acum magistrații de la Înalta Curte respingând atât apelul formulat de DNA, cât și pe cel al inculpaților. Doar în cazul a doi generali condamnați cu suspendare anul trecut judecătorii au decis acum să nu îi mai oblige să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunității, alți inculpați din dosar nescăpând de pedeapsa respectivă. Nu mai puțin de 11 generali ai armatei române au fost trimiși în judecată în acest dosar, ei fiind acuzați că între 1999 și 2005, cu ajutorul unuia dintre ei, folosindu-se de acte false, au cumpărat la prețuri mai mici locuințele de serviciu care proveneau din patrimoniul Regiei Autonome  Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat. Prejudiciul din dosar depășește suma de 1,2 milioane de lei, fostul ministru Dobrițoiu achitând deja 15.846 de lei, fapt care i-a ușurat situația, procurorii dispunând încă din timpul anchetei să îi fie ridicat sechestrul asiguratoriu pe o parte din bunurile imobile aflate în proprietatea sa.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here