Actualitate

Gorjul, în picioare pentru Ziua Constantin Brâncuşi

 | 20 februarie 2018, 00:10 | 0 comentarii | 

Ieri, 19 februarie, la nivel naţional şi nu numai, însă în special, în judeţul său de baştină, Gorjul, maestrul Constantin Brâncuşi a fost omagiat aşa cum se cuvine. O multitudine de expoziţii şi spectacole au fost organizate la Târgu-Jiu şi în judeţ drept mulţumire adusă părintelui sculpturii moderne pentru patrimoniul lăsat la Târgu-Jiu şi anume Ansamblul Monumental Calea Eroilor.

Semnatura eletronica CertDigital

În fiecare an, la 19 februarie, se sărbătoreşte Ziua Brâncuşi, amintind de data naşterii marelui sculptor român, respectiv 19 februarie 1876. Propunerea legislativă privind instituirea acestei zile a fost iniţiată de mai mulţi parlamentari PSD, PC, UNPR, PNL, PP-DD şi independenţi. În expunerea de motive, iniţiatorii susţineau că declararea datei de 19 februarie drept “Ziua Brâncuşi” – sărbătoare naţională legală lucrătoare ar reprezenta “o reparaţie morală faţă de refuzul şi umilirea sculptorului de către statul român atunci când a vrut să doneze toată opera sa poporului nostru”. În acest sens, Gorjul a fost fruntea manifestărilor dedicate lui Constantin Brâncuşi, autorităţile locale şi judeţene organizând o serie de evenimente dedicate operei şi vieţii sculptorului gorjean. “Astăzi (n.r. ieri) este Ziua Constantin Brâncuşi, ceea ce înseamnă că noi, Gorjul, trebuie să fim implicaţi şi suntem în tot felul de acţiuni care să omagieze această personalitate. Sunt manifestări ce au fost planificate din timp. Avem spectacolul artistic şi de lumini ce se va desfăşura în Parcul Central, pe Aleea Brâncuşi, la ora 19.00 dacă vremea va permite. Tot astăzi, de la ora 17.00 are loc o expoziţie la Muzeul Judeţean. În ceea ce priveşte Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, avem o expoziţie foarte frumoasă de pictură şi sculptură, Ioana şi Traian Duţă, care se vernisează la ora 12.00. Mai multe manifestări avem la Şcoala Populară de Artă, atât la Târgu-Jiu, cât şi în judeţ, la Cărpiniş o expoziţie de artă a lemnului, la Corneşti o expoziţie de olărit, la Bălăneşti de ţesături, la Novaci de artă decorativă şi pictură, la Arcani atelierul personal al unui meşter popular,  la Teleşti o expoziţie de ţesături şi arta lemnului, la Târgu-Jiu expoziţie de artă decorativă şi iconărit la Biblioteca Judeţeană “Christian Tell”, la Godineşti, Topeşti, Ciuperceni, la Motru, Baia de Fier, Alimpeşti, Tismana, Sohodol, Polovragi, Sadu. Iată o mulţime de expoziţii de artă populară, pictură, artă decorativă, iconărit, toate acestea vin să sublinieze importanţa zilei de astăzi. De asemenea, şi Biblioteca Judeţeană are o manifestare specială, un atelier de desene şi creaţie artistică prin modelarea din plastilină a operelor brâncuşiene şi expoziţie cu figurinele rezultate. De asemenea, avem reeditarea albumului de arhetipuri în arta brâncuşiană”, a declarat Gheorghe Nichifor, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj. Şi Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare “Constantin Brâncuşi”, Consiliul Local şi Primăria Municipiului Târgu-Jiu a organizat, ieri, câteva acţiuni de marcare a Zilei Brâncuşi. Astfel, la Galeriile Municipale de Artă s-a desfăşurat masa rotundă cu tema “Ansamblul brâncuşian în contextul Centenarului. Între trecut şi viitor”, iar, ulterior, invitaţii speciali au făcut o vizită la Hobiţa, la Casa memorială “Constantin Brâncuşi”. Tot ieri, cu începere de la ora 17.00, la Muzeul de Istorie “Alexandru Ştefulescu” a avut loc vernisajul expoziţiei “DOI(8) – Noi coordonate ale abstracţiei”, a artiştilor plastici Dana Constantin şi Marcel Bunea, invitat special fiind criticul şi istoricul de artă prof. univ. dr. Ruxandra Demetrescu. Evenimentul a fost deschis de un medalion muzical Mircea Suchici, solist-instrumentist al Filarmonicii “Oltenia” Craiova.
Izabella Molnar

 

 

Loading...
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL