Actualitate

Greșeală de milioane de lei în cazul lui Potîrcă

21 noiembrie 2016, 00:10 | 0 comentarii  |  598 vizualizari
ninel-potarca bun net

Constantin Ninel Potîrcă a fost trimis în spatele gratiilor împreună cu fratele său, Tănase, pentru că ar fi prejudiciat statul român cu peste 181 de milioane de lei, prejudiciul fiind considerat uriaș la vremea la care cei doi au fost încarcerați. Sentința, care i-a trimis pe amândoi în spatele gratiilor, împreună cu alți doi afaceriști implicați în vânzarea fostului Combinat Chimic de la Arad la fier vechi, a fost dată în toamna lui 2014. Acum instanțele de judecată încep să își dea seama că au comis o eroare în privința prejudiciului care le-a fost imputat afaceriștilor din Meteor, fostul candidat la Președinția României susținând oricum tot timpul că niciodată nu a avut atâția bani pe mână pentru ca suma să poată fi considerată una corectă.

Greșeala a fost recunoscută acum de către Curtea de Apel Craiova, instanța publicând o decizie prin care corectează eroarea respectivă, greșeală care dovedește însă că prejudiciul din dosar este de zece ori mai mic. “Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta şi dispozitivul deciziei penale nr.237 din 26 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr.8127/95/2011, în sensul că în loc de «181.394.912 lei» va fi «18.139.491,2 lei». Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.”, se arată în decizia dată de Curtea de Apel Craiova. Aceasta a fost însă și instanța care în iunie 2013 a decis să majoreze pedepsele fraților Potîrcă la 6 ani și, respectiv 5 ani față de 3 ani și 6 luni și, respectiv, 2 ani și 6 luni cât fusese decis inițial de Tribunalul Gorj ca instanță de fond.
Majorarea de la Craiova s-a bazat tocmai pe prejudiciul uriaș invocat în dosar, prejudiciu care chiar și corectat acum tot este diferit de cel stabilit la judecarea pe fond a dosarului la Tribunalul Gorj, unde nu ajungea nici măcar la 17 milioane de lei. “Obligă inculpatul Potîrcă Constantin Ninel în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Siatra Prod SRL prin lichidator judiciar SP CAPIV I.P.U.R.L. Tg-Jiu la 168.512.483.955 lei rol către partea civilă ANAF Bucureşti”, se arată în decizia de la Târgu-Jiu. Sentința majorată de la Craiova a fost validată apoi de Înalta Curte de Casație și Justiție, după care pentru Potîrcă au venit alte pedepse, el ajungând în final să aibă de executat 8 ani de pușcărie. Acum el spune că va contesta, din nou, pedepsele dispuse împotriva sa, lucru pe care îl făcuse oricum până acum, dar fără prea mulți sorți de izbândă. De data aceasta poate spera la o reașezare a deciziilor care l-au băgat după gratii, verdictul de la Craiova prin care se recunoaște eroarea respectivă nefiind deocamdată unul definitiv.
Gelu Ionescu

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL