Grigorescu: Lista pentru Consiliul de Supraveghere a CEO, finalizată

539

Ministerul Energiei va numi în această săptămână noi Consilii de supraveghere la Complexul Oltenia, Oil Terminal şi Societatea de Administrare a Participaţiilor din Energie (SAPE), a declarat, ieri, ministrul de resort, Victor Grigorescu.

“Listele sunt finalizate. Este o chestiune de procedură. Săptămâna aceasta vom numi consiliile de supraveghere la SAPE, Oil Terminal şi Complexul Oltenia”, a spus Grigorescu, la finalul unei dezbateri pe teme energetice organizată de Comisia de industrii şi servicii din Camera Deputaţilor. Ministrul a refuzat să precizeze vreun nume de pe aceste liste. “Au fost liste bune, mi-aş fi dorit să fie mai numeroase. Este o dorinţă a unora de a-şi asuma un proces greu, pentru că, la Oltenia, ca să fii pe listă înseamnă că trebuie să-ţi asumi un proces extrem de complicat, într-o societate aflată într-o situaţie dificilă”, a susţinut Grigorescu. Totodată, el a adăugat că există liste şi pentru membrii directoratului în cazul Complexului Oltenia, iar noul Consiliu de Supraveghere, odată ce va fi numit, va putea selecta componenţa directoratului.
În ceea ce priveşte conducerea Hidroelectrica, ministrul a precizat că a fost selectată firma de recrutare şi, imediat după semnarea contractului cu aceasta, va fi demarat procesul de depunere a candidaturilor.
“Imediat ce semnăm contractul (cu firma de recrutare – n.r.), vom face anunţul public pentru depunerea de candidaturi”, a spus Grigorescu.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here