Grigorescu speră ca “șpaga” la CEO să nu se confirme

637

Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a anunțat, ieri, pe contul personal de Facebook, că a cerut conducerii Complexului Energetic Oltenia (CEO) să clarifice urgent situația privind disponibilizările din cadrul companiei, după ce în presa locală au apărut informații potrivit cărora “s-a ajuns să se dea șpagă pentru listele de disponibilizări”.

“Știu că obiceiurile vechi se uită greu, dar aș vrea să îi avertizez pe cei care încearcă să tragă foloase de pe urma restructurărilor din sectorul minier că nu tolerăm nicio încălcare a legii. Sper că informațiile apărute în presa locală din Gorj, care susține că s-a ajuns să se dea șpagă pentru listele de disponibilizați de la Complexul Energetic Oltenia, să se dovedească doar un zvon fără temei real. Atrag atenția conducerii CEO și îi cer imperativ să facă toate verificările necesare în această situație și să se asigure ca planul de disponibilizări să se aplice în cel mai transparent mod cu putință. Cer o clarificare urgentă a situației pentru că atât cei care vor să părăsească voluntar compania, cât și cei care întrunesc condițiile de disponibilizare trebuie protejați atât de companie, prin salarii compensatorii, cât și de stat, prin veniturile de completare. Nu trebuie să dea nimeni nicio șpagă pentru a beneficia de drepturile sale”, a scris ministrul. El a arătat că, din cauza acestor “metehne”, companii precum CEO și compania similară din Hunedoara au ajuns în situația în care se găsesc astăzi. “Poate că în Gorj nu s-a auzit încă de faptul că lucrurile se schimbă și că lupta împotriva corupției se află în plină desfășurare, dar o să avem grijă ca să afle acest lucru”, a avertizat Grigorescu.

Restructurare și de șefi
Ministrul a adăugat că planul de restructurare și redresare economică al Complexului Energetic Oltenia trebuie să fie aplicat și respectat de managementul companiei.
“Nu vorbim doar de o ajustare de costuri, ci o ajustare de costuri și o repunere pe baze corecte ale societății pentru a ne asigura că avem eficiență economică. Guvernul a alocat deja fondurile necesare pentru ca angajații să beneficieze de măsuri de protecție socială. Același mesaj aș dori să-l transmit și conducerii Complexului Energetic Hunedoara”, a continuat Grigorescu.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here