Grup infracţional cu rădăcini în Gorj, destructurat la Ploieşti

402

Doi bărbaţi au fost arestaţi, iar un altul a fost pus sub control judiciar într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu care depăşeşte suma de 15 milioane de lei.

Potrivit unui comunicat emis, vineri, de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), o grupare specializată în evaziune fiscală şi spălare de bani a fost destructurată de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Prahova şi procurorii DIICOT Ploieşti care au efectuat, marţi, şapte percheziţii domiciliare, în urma cărora au fost puse în aplicare 11 mandate de aducere.
Grupul infracţional are şase membri care, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale din Bucureşti, Gorj şi Prahova, ar fi creat circuite fictive, folosindu-se de firme fantomă, pentru a deduce TVA şi a diminua baza de impozitare. Astfel, ar fi fost evidenţiate în contabilitatea agenţilor economici achiziţii de servicii de publicitate în mediu virtual care nu ar fi fost prestate în fapt, spun anchetatorii. De asemenea, s-ar fi achiziţionat telefoane mobile, piese şi accesorii pentru acestea, care erau în totalitate achitate, dar care proveneau în realitate de la un alt furnizor decât cel înscris pe facturi.
În urma percheziţiilor efectuate au fost ridicate documente şi înscrisuri care constituie probe în cauză. În urma audierii celor 11 persoane, trei membri ai grupului au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi prezentaţi instanţei de judecată, care a dispus măsura arestării preventive faţă de doi dintre ei şi măsura controlului judiciar faţă de al treilea.
Prejudiciul stabilit în cauză este de peste 15 060 000 de lei, anchetatorii aplicând sechestre asigurătorii pe bunuri mobile şi imobile în valoare de 250.000 euro. Totodată, a fost instituită poprire pe conturile bancare ale societăţilor comerciale implicate în activitatea infracţională.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here