Gura târgului / Dobrică rupe rândurile și i se alătură lui Petrescu în ALDE

577

Viceprimarul de Motru, Tudor Dobrică, nu ar fi înghițit cu ușurință anunțul PSD potrivit căruia Cosmin Morega este candidatul partidului la fotoliul de primar, spun surse politice din municipiu, motiv pentru care ar fi luat decizia de a părăsi partidul. Dobrica ar urma să se refugieze la ALDE, în care activează Ilie Petrescu, chiar dacă nu este de acord că în organizație, cel din urmă și-a adus colegii consilieri, unii aflați în clinciuri cu vicele social-democrat. Se vehiculează că astfel, Dobrică chiar ar putea candida la fotoliul de primar, el intenționând să tragă după el la ALDE și alți pesediști, dar și pe unii liberali nemulțumiți de candidatura slabă a celui stabilit de județ.

3 COMENTARII

  1. DLE DOBRICA NU AI TERMINAT CASA NICI CU BANI BAGATI DIN PIETRUIREA STRAZI GLOGOVENILOR AI ARUNCAT BANI PE O LUCRARE DE MANTUIALA SA-TI IASA ATATE BUBOIE PE CORP CATE INJURATURI PRIM,ESTI ZILNIC DUTE NENE UNDE A DUS MUTU IAPA IMPREUNA CU CLICA CARE ATI FOST LA CONDUCEREA ORASULUI MOTRU ILIE VERDET A SEMNAT ACUMA 50 DE ANI AUTORIZATIA DE CONSTRUCTIE A ORASULUI MOTRU ACUM VOI ATI SEMNAT AUTORIZATIA DE DARAMARE A ORASULU9I MOTRU

  2. :)))))))Un hot vrea sa se alieze cu alt hot????Pai deja Ana-ful….e pe Petrescu pentru insolventa U.E.F-ului…si asta vrea sa se alature…la ALDE..?Impreuna cu alti pesedisti???F…u…t-va…muma voastra de HOTI!!! LA PUSCARIE CU VOI!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here