Gura târgului – Radu Teodorescu, cu un pas mai aproape de funcţia lui Georgescu

1410

Senatul a adoptat, în şedinţa plenului de luni, proiectul de Hotărâre privind eliberarea lui Horia Georgescu din funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) ca urmare a demisiei acestuia. Hotărârea Senatului a fost adoptată cu 103 voturi pentru, un vot împotrivă şi o abţinere. Horia Georgescu şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al ANI în data de 17 martie, după ce a fost reţinut de DNA şi ulterior arestat preventiv, el fiind acuzat de abuz în serviciu în dosarul ANRP. Locul vacant al lui Georgescu ar urma să fie ocupat de Claudiu(Radu) Teodorescu, fost prefect de Gorj, în prezent secretar general adjunct în Ministerul Justiţiei. Acesta a şi fost numit în februarie în Consiliul Naţional de Integritate (CNI) la propunerea Grupului parlamentar PSD din Senat şi validat în şedinţa acestei camere a Parlamentului, funcţia fiind un preambul la viitoarea promovare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here