Gura târgului – Răuţ, în cărţi pentru funcţia de director al Diviziei Administraţie, Pază, Protocol şi Transporturi

518

Răuţ a fost, la un moment dat, vehiculat la vârful Complexului Energetic Oltenia(CEO) drept director al unei noi Diviziei. Este vorba despre ceea ce trebuia să devină o nouă structură care ar fi preluat şi Divizia de Pază, devenită între timp serviciu, în subordinea sa. S-a discutat ca aceasta să aibă în componenţă şi Administraţia, Protocolul şi Transporturile din CEO, dar urmare a ieşirilor publice ale lui Răuţ, împotriva conducerii companiei, noua structură nu s-a mai realizat. Serviciul lui Răuţ a intrat astfel în subordinea structurii conduse de Ion Ruşeţ, planurile iniţiale care ar fi privit promovarea fostului şef de Resurse Umane fiind acum doar o amintire. Promovarea i-ar fi diminuat salariul însă lui Răuţ cu 1500 de lei.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here