IAIPP: Milionarul Bucșaru, cercetat de DNA pentru bancrută frauduloasă, consiliat economic de Ciobotărică

658

Institutul de Analiză și Investigații Publice și Politice(IAIPP) aruncă pe piață informația potrivit căreia managerul interimar al Complexului Energetic Oltenia, Laurențiu Ciobotărică, cel care vrea acum să mute sediul companiei gorjene la București, ar fi prestat, la un moment dat, pentru Dumitru Bucșaru, fostul patron al echipei de fotbal Unirea Urziceni, cercetat și reținut în primăvara anului trecut de către procurorii DNA într-un dosar de distrugere și bancrută frauduloasă. Potrivit IAIPP, Ciobotărică l-ar fi consiliat financiar, cu ani în urmă, pe afaceristul în cauză, milionar în euro, în afacerile imobiliare derulate de către respectivul, unele intrate în vizorul procurorilor anticorupție. În CV-ul lui Ciobotărică nu este însă trecută activitatea în cauză, dar există în document mențiunea că, în perioada 2010-2015, acesta ar fi prestat, pentru Instal Service Technology București servicii de consultanță personalizată clienților care doreau, printre altele, dezvoltare în afaceri edilitare. Numele clienților pentru care a prestat actualul șef al administrației CEO, totodată director al Diviziei Financiare a companiei, nu sunt făcute publice în CV.

IAIPP, condus de Dan Morega, face un anunț deloc surprinzător despre o parte a activității prestate de actualul manager privat al CEO, cu atât mai mult cu cât asupra acestui aspect au planat anumite suspiciuni încă de la publicarea CV-ului directorului Diviziei Financiare a societății din Gorj. Morega susține că Institutul ar fi fost avertizat, recent, în legătură cu fosta activitate a lui Ciobotărică, prestată pentru milionarul Dumitru Bucșaru, informații care ar arăta că actualul șef al CEO nu este străin de anumite afaceri dubioase, ajunse în atenția procurorilor DNA.
“Din mai multe surse, IAIPP a fost informat, și totodată avertizat, că actualul director interimar al Complexului Energetic Oltenia l-ar fi consiliat financiar pe afaceristul Dumitru Bucșaru. Acest lucru ar fi prezentat mai puțin interes public dacă Bucșaru nu ar fi fost reținut de DNA, și cercetat în continuare, într-un dosar de bancrută frauduloasă și distrugere pentru care fostul patron al clubului de fotbal Unirea Urziceni este acuzat de un prejudiciu de 15 milioane de lei”, anunță președintele IAIPP, Dan Morega.
“De fapt, acest Ciobotărică nu a condus, la viața lui, absolut nimic, nu a fost decât un amărăștean de director financiar”, a declarat, ieri, Morega.

Aproape sau nu de patronul Green City?!
Acesta subliniază că timp de cinci ani, firma la care a lucrat Ciobotărică putea să-l aducă în apropierea milionarului Bucșaru, cel care potrivit anchetatorilor ar fi contractat, în perioada 2013-2014 un credit bancar, în valoare de 30.000.000 euro, pentru construirea unui complex de locuinţe în localitatea 1 Decembrie, judeţul Ilfov, iar după ce firma a intrat în insolvenţă, ar fi înstrăinat activele, prezentând evidenţe contabile nereale lichidatorului judiciar. De altfel, în momentul reținerii sale, în martie 2015, Dumitru Bucşaru era suspectat şi de distrugere, întrucât după intrarea în insolvenţă a societăţii Green City Construct, controlată de omul de afaceri, acesta ar fi luat din apartamentele din complexul imobiliar, care erau utilate complet, mobila şi centralele termice, pentru a nu le preda lichidatorului judiciar.
Laurențiu Ciobotărică nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere oficial legat de posibila sa legătură cu milionarul Dumitru Bucșaru, el aflându-se la București la ședința AGA a CEO.

Green City este un ansamblu rezidenţial dezvoltat pe un teren de 120 de hectare, în localitatea ilfoveană 1 Decembrie. Green City Construct este controlată de Dumitru Bucşaru şi de fiica acestuia, Iuliana Zenaida Bucşaru, prin intermediul firmelor Valahorum, Perfect City şi Comaico, potrivit datelor din 2011 de la Registrul Comerţului.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here