În numele AFDPR Gorj / Dublul inculpat Geamănu alături de odraslă, la dezvelirea monumentului foștilor deținuți politici

1685

Ștefan Geamănu, inculpat în dosar cu fostul primar de Bâlteni, Gheorghe Păsărin, și condamnat pe fond în februarie la doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală, într-un alt dosar, este cel care, în mod șocant, a reprezentat “cu cinste” Asociația Foștilor Deținuți Politici din România-Filiala Gorj la dezvelirea monumentului “Aripi” din Capitală. Geamănu senior, ajuns pe banii AFDPR Gorj la evenimentul din Capitală, nu s-a plimbat însă singur la București, ci însoțit de fiul său, care nu are nicio calitate în asociație. Asta în condițiile în care, Geamănu senior a fost detronat din funcția de președinte al AFDPR Gorj după evenimentele penale de la începutul acestui an.

aripiAFDPR Gorj și-a trimis în 30 mai 2016 doi reprezentanți la dezvelirea monumentului “Aripi”, eveniment care a avut loc în Capitală în Piața Presei Libere. La întâlnirea respectivă, la care a fost invitat și președintele țării, au răspuns prezent peste 300 de membri ai AFDPR din țară.
În ciuda importanței momentului, asociația de la Gorj a preferat să-l trimită aici pe fostul președinte, care fusese detronat din funcție urmare a problemelor penale avute.
Ștefan Geamănu, condamnat în februarie pe fond pentru evaziune fiscală, și luat cu cătușe în iunie 2015 și dus în arestul IPJ Craiova alături de soție și de fostul primar de Bâlteni, nu numai că nu refuză vizita plătită de AFDPR Gorj, ci își confirmă prezența la eveniment, potrivit site-ului Asociației, alături de fiul său, trecut în tabel drept “Geamănu JR.”.
geamanuReprezentanții asociației naționale nu s-au rușinat însă de prezența gorjeanului la evenimentul din Capitală, deși președinte AFDPR, Octav Bjoza, fusese informat, în prealabil, despre situația fostului președinte al organizației cu sediul la Târgu-Jiu.
Contactat telefonic Ștefan Geamănu nu a răspuns pentru un punct de vedere legat de prezența sa, în numele AFDPR Gorj, la evenimentul din București.
AFDPR Gorj este condusă acum, potrivit site-ului, tot de Ștefan Geamănu, deși de câteva luni conduce din postura de președinte Andrei Balif.
Anamaria Stoica

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here