În timp ce era la Mamaia, Giorgi s-a teleportat la Ploiești pentru a deconta cheltuieli de 200 de lei

620

În perioada 19-23 iunie 2013, directorul Minprest Serv Rovinari Gabriel Giorgi a fost, culmea, în același timp în două locații din țară, situate la sute de kilometri una de alta. Mai exact, potrivit ordinului de deplasare 243 din 18.06.2013, Giorgi s-a deplasat cu mașina unității, Dusterul B-50-UHR la Mamaia pentru un curs de formare profesională în același timp spunând însă prezent și la Ploiești, la firma OK SERVICE CORPORAȚION SRL, unde spune că ar fi fost în perioada 19 iunie 2013-23 iunie 2013. El sosește, conform ordinului, la Târgu-Jiu pe 23 iunie la ora 23.00 dar depune bon fiscal că ar fi plătit tariful de utilizare a podului de la Cernavodă pe 24 iunie 2013.

Pentru o sumă de nici 200 de lei, directorul Minprest Serv Rovinari, care are sute de subordonați cu salariul minim pe economie, oamenii încasând nici 500 de lei în luna decembrie, s-a pretat să comită o ilegalitate crasă. Respectivul s-a înjosit atât de mult încât a depus la dosar, pentru decontare, chiar un bon de 13 lei, sumă pe care ar fi plătit-o în 24 iunie 2013 la trecerea podului de la Cernavodă, și asta în condițiile în care acesta ajunsese la Târgu-Jiu de la Mamaia și Ploiești cu o zi în urmă, chiar înainte de miezul nopții.
Photo0016(2)Photo0014(2)Pentru aceste “extravaganțe” managerul privat s-a ales, anul trecut, cu imputarea cursului făcut la Mamaia, dar fără plata penalităților și fără restituirea banilor pentru transportul făcut în interes de serviciu în stațiunea de pe litoral. Giorgi nu a plătit nici uzura mașinii de serviciu pe care, s-a dovedit, că a folosit-o în interes personal, cursul fiindu-i imputat, și nici nu a dat înapoi cei 200 de lei încasați pentru dubla deplasare Mamaia-Ploiești.
Dimpotrivă, anul trecut lui Giorgi i-a crescut salariul primind 8.500 de lei ca manager privat și se vede că rezistă în funcție, și cât timp s-a schimbat regimul de la CEO, în ciuda numeroaselor ilegalități comise în timpul mandatului său, semnalate de presa locală.
A.Stoica

1 COMENTARIU

  1. cat de idiot poate sa fie acest giorgi.omul de nimic asa moaremlipsit de caracter ,un mizerabil fara pereche .cum are indrazneala sa mai vina pe sticla in fata noastra la cat este de gainar.rusine mizerabilule.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here