Incendiu de amploare pe Valea Cernei

429

Zeci de hectare de pădure, vegetație uscată în special, nu neapărat arbori, au fost mistuite de flăcări începând de duminică încoace în zona Valea Cernei din nord-vestul județului, zeci de pompieri și voluntari fiind mobilizați aici. Intervenția celor de la ISU Gorj a fost îngreunată de faptul că aceștia nu s-au putut deplasa acolo cu autospecialele care puteau transporta zeci de tone de apă, focul manifestându-se pe teren accidentat. Pompierii, pădurarii și angajați ai Parcului Național Domogled au intervenit cu ce au putut pentru a limita efectele incendiului, flăcările generând focare dispersate, care au mistuit însă circa o suprafață de 50 de hectare.
Pompierii cred că incendiul a izbucnit după ce în zonă a fost făcut focul și cineva nu l-a stins, vântul contribuind și el la propagarea flăcărilor, în cursul după-amiezii de ieri echipele de intervenție reușind totuși să stingă ultimele focare. Angajații ISU Gorj, în special cei de la Novaci, au avut ieri de lucru și în zona Săcelu, unde un alt incendiu a izbucnit la vegetația uscată. Focul s-a extins cu repeziciune și pentru că a bătut vântul în zonă, localnicii intervenind și ei alături de pompieri pentru a stinge flăcările.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here