Incendiu în Târgu-Jiu – exerciţiu de simulare pentru pompieri

307

exercitiu pompieriPompierii din Târgu-Jiu au salvat ieri mai multe persoane care se aflau în Casa de Cultură a Sindicatelor în momentul izbucnirii unui incendiu. Victimele au fost evacuate cu ajutorul scărilor rulante, pompierii înfruntând flăcările pentru a le putea salva.

Din fericire este vorba doar despre un exerciţiu, situaţia în care au fost puşi pompierii gorjeni fiind una ipotetică.

Câteva victime imaginare care se aflau în Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu în timp ce un foc, la fel de imaginar, a cuprins încăperile clădirii, au fost salvate ieri de către pompierii Detaşamentului Târgu-Jiu. A fost vorba despre un exerciţiu de simulare. „Inspectoratul pentru exercitiu pompieri (4)Situaţii de Urgenţă al Judeţului (ISU) Gorj a organizat un exerciţiu cu tema «Activitatea ISU şi a celorlaltor componente ale sistemului judeţean al managementului situaţiilor de urgenţă în cazul unui incendiu la Casa de Cultură a Sindicatelor» acest exerciţiu a fost organizat cu ocazia sesiunii de pregătire a personalului ISU Gorj”, a declarat Mihai Avramescu, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

Trei autospeciale

Exerciţiul de simulare a presupus intervenţia promptă a pompierilor, ca în cazul unui incendiu. Aceştia au intervenit în câteva minute de la anunţarea lor, venind cu trei autospeciale dotate cu toate cele necesare pentru stingerea unui incendiu. „Printre scopurile acestui exerciţiu se numără şi exercitiu pompieri (5)verificarea fluxului informaţional la faţa locului şi a modului de cooperare cu celelelte forţe care intervin într-o astfel de situaţie”, a mai spus Avramescu. Exerciţiul face parte din formarea periodică a pompierilor, care trebuie să fie oricând apţi să ţină sub control o situaţie de urgenţă.

Dorina Cioplea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here