Investiție “fertilă” la Ciuperceni: Pe noul drum al primarului Tăloi cresc păpădiile

774

Drumul sătesc din Zorzila, comuna Ciuperceni, asfaltat pentru prima dată în decembrie 2015, a devenit fertil la doar patru luni de la prima recepție a tronsonului rutier. Investiția cu care se laudă primarul comunei Ciuperceni, înainte de alegeri, se transformă astfel ușor, ușor în teren fertil, prin stratul de asfalt făcându-și apariția mai multe tufe de păpădii. Edilul Dumitru Tăloi, preocupat să convingă electoratul că mai merită astfel un mandat, nici nu a avut timp să vadă însă că investiția sa, de peste un miliard de lei vechi, a fost năpădită, odată cu venirea primăverii, de buruieni. În ultimul mandat, primarul liberal a reușit să realizeze doar 700 de metri de drum sătesc, din bugetul propriu.

În al doilea mandat, liberalul Dumitru Tăloi a reușit “marea” performanță managerială de a asfalta, din bugetul propriu, doar două bucăți de drum sătesc din comuna Ciuperceni. Este vorba de un tronson din drumul satului Văianu, pe o suprafață de doar 200 de metri, investiție de peste 70.000 de lei, și încă 500 de metri din drumul ce duce spre Zorzila, în care a investit peste 100.000 de lei, ambele realizate de aceeași firmă de casă a edilului PNL, Damitrade SRL. Primarul nu a făcut licitație pentru cele două investiții, punând pe tavă firmei prietene a PNL Gorj ambele lucrări.
Investiția de la Văianu se dovedește, deocamdată, de calitate, nu același lucru putându-se spune și despre lucrarea recepționată în decembrie, pentru jumătatea de kilometru de asfalt de la Zorzila. Acolo, pe marginea drumului, au apărut buruienile, tufele de păpădie hrănindu-se din asflatul turnat în iarnă, care s-a dovedit, culmea, fertil pentru aceste plante.

drum ciuperceni (2)Cetățenii reclamă că lucrarea nu este de calitate!
O mare parte dintre locuitorii satului Zorzila, care trec pe drumul în cauză zilnic, s-au mirat când au văzut că tronsonul cu care li s-a lăudat primarul comunei nu se ridică la așteptările lor. O parte au spus că îi vor cere acum explicații candidatului PNL la Primăria Ciuperceni, dar și că îl vor trimite pe primar să sape drumul ori să îl transforme în grădină. Cetățenii și-au dat chiar cu părerea că primarul ar fi dat, cu bună știință, dispoziție firmei de construcții să toarne alături de asfalt și ceva îngrășământ agricol. Nu de alta, dar în timp drumul se poate transforma și în cu totul altceva.

drum ciuperceni (3)Comuna Ciuperceni este dintre puținele din Gorj în care nu s-au accesat deloc fonduri europene. Administrația locală a supraviețuit doar cu fonduri de la buget, în lipsa unei rectificări bugetare consistente, instituția în cauză riscând falimentul. În ciuda acestei lipse de activitate și interes pentru comunitate, primarul de două mandate al comunei Ciuperceni cere iar votul localnicilor pentru care a dovedit nimic. Situată la doar 25 de kilometri de Târgu-Jiu, comuna Ciuperceni nu are canalizare, într-un cuvânt utilitățile necesare unei trai normal în mediul rural.
Anamaria Stoica

4 COMENTARII

  1. Mitica…Mitica fara frica de ce nu ti se aproba si tie niciun program pe fondurii ca altii nu mai stiu ce sa faca cu banii. AH, da tu esti la PNL ca si altii MITICiiii primari care nu au facut nimic pentu comunitate ( vezi Novaci , Baia si alte localitatii). E un blestem pe tara asta mai ales pe o parte din popor sa va tot credem ca o sa …sunteti niste neaveniti si bulangii totodata…..mai lasati-ne ….

  2. Ce sa facem cu aceasta canalizare, cand noi avem wc-urile in fundul curti. Cetateni din Zorzila 12 la numar sa fie multumiti si cu acel asfalt, in alte parti nu e deloc. Cat despre fondurile europene pacat, personal incapabil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here