Ion Călinoiu se pensionează în iulie, postul său s-a vacantat

558

După 42 de ani de activitate la Staţiunea de Cercetare Dezvoltare Pomicolă din municipiu, cunoscută mai mult drept Staţiunea Pomicolă Târgu-Jiu, Ion Călinoiu, directorul acestei instituţii, se pensionează. Mai exact, de luna viitoare, Călinoiu se va retrage din funcţie, postul său fiind declarat vacant deja de către Academia de Științe Agricole și Silvice “Gheorghe Ionescu-Șișești” din București. Acesta va lăsa în urmă 20 de subalterni şi un patrimoniu de peste 100 de miliarde de lei vechi.

Academia din capitală, care avea în subordine Staţiunea Pomicolă Târgu-Jiu, a vacantat din 9 iunie postul lui Ion Călinoiu, alături de alte patru funcţii de conducere ale altor unităţi similare din ţară. Asta deoarece, cel puţin la Târgu-Jiu, directorul Călinoiu şi-a băgat dosarul de pensionare, urmând să se retragă din funcţie luna viitoare. Directorul Călinoiu explică faptul că a fost rugat să mai rămână în funcţie, dar a refuzat, chiar dacă nu ştie cine ar putea să îi ia locul în fruntea unităţii, rămase fără terenurile de altă dată, dar încă în posesia unor clădiri, foste ferme. “Staţiunea mai are doar 20 de salariaţi şi un patrimoniu în valoare de 100 de miliarde de lei vechi, format din clădiri. Vorbesc de clădirile din Drăgoieni şi fostele ferme, terenurile fiind trecute în domeniul public”, a explicat Călinoiu.
Acesta explică faptul că dacă ar fi rămas pe post ar fi fost nevoit să dea chiar un examen, deoarece urmare a unor modificări legislative toate posturile în cauză s-ar fi scos la concurs.
Ion Călinoiu a condus staţiunea în perioada de glorie a acesteia când producţia la fructe era foarte mare, Gorjul raportând procente ridicate la acest capitol. Acum însă staţiunea este în declin, nici măcar Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu nereuşind să o preia, în ciuda unui demers de acest fel iniţiat cu ani în urmă.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here