Iriza s-a lepădat de PMP și a trecut la ALDE

561

Deputatul Scarlat Iriza a trecut la ALDE, supărat că discuțiile sale la centru, unde a atras atenția că PMP Gorj s-a transformat în “Davițoiu SRL”, nu au avut efectul scontat. Iriza s-a mutat la ALDE, fără pretenții în ceea ce privește o viitoare candidatură a sa pentru alegerile parlamentare. “În urmă cu două zile am făcut un pas important pentru mine şi pentru cei care au avut încredere în mine. Am semnat adeziunea la Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor. Decizia a fost luată ca urmare a discuţiilor purtate cu preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a cărui experienţă politică şi eleganţă m-au convins că am făcut alegerea corectă”, a anunțat Iriza prin intermediul unui comunicat de presă. “Vă mărturisesc că am fost de bună credinţă când am pornit la drum alături de echipa PMP. Din păcate, mesajul acestei formaţiuni politice, nu a avut ecoul scontat în inimile oamenilor. Am bătut Gorjul în lung şi-n lat, am deschis uşile multor organizaţii PMP, dar nu am reuşit să deschidem sufletele oamenilor.
Având în vedere aceste aspecte şi multe altele, pe care îmi rezerv dreptul să nu le fac publice, am ales să merg pe drumul meu”, a conchis acesta.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here