ITM Gorj, pe firul apei de la Peştişani

586

Inspectorii de muncă din judeţul Gorj au fost sesizaţi de unii cetăţeni ai comunei Peştişani, că au rămas fără apă la robinete de câteva zile, şi asta deoarece autorităţile locale ar repara conductele de apă cu neprofesionişti. Respectivii au cerut prezenţa la locul defecţiunilor a celor de la ITM pentru a le demonstra inspectorilor că persoanele care prestează la defecţiunile ce au lăsat satele Frânceşti şi Brădiceni, de vineri fără apă, nu ar avea forme legale de angajare. Mai exact, s-a reclamat că autorităţile ar presta aceste lucrări cu persoane pe care le plătesc “la negru”, şi asta deoarece firma Consiliului Local, Util Bonus Peştişani este în faliment. Una dintre reparaţii ar urma să fie realizată de nişte persoane de la Motru care nu s-au prezentat însă la faţa locului.

conducta apa pestisani (1)Conducta, în unul dintre cele două puncte, este tăiată, motiv pentru care aproape jumătate din comuna Peştişani nu are apă. 500 de abonaţi sunt afectaţi, în timp ce autorităţile par detaşate de problema care a pus stăpânire pe jumătate din comună. Reprezentanţii ITM Gorj au luat act de sesizări şi se vor deplasa la faţa locului pentru a vedea dacă acestea se confirmă sau nu.
A.Stoica

15 COMENTARII

  1. Va e ciuda ca dom vice Ilie Fuiorea e baiat destept ? Ce daca sia cumparat telefon de 46 de milioane din banii primariei ? Si asa banii se furau macar telefonul ramane urmatorului vice peste doua saptamani cand dl Ilie Fuiorea se va muta la o noua adresa.

  2. AOleu ceo fi turnat Cosma pe la Craiova ca si venira baietii de cateva ore la primarie si cerura toate smecheriile taticului Poe si alea cu islazul. Stie Cosma cea turnat…

  3. somerule auditorul auditeaza spagile din Primarie si culege si el partea lui . Dupa cum zicea domn vice Panti : cu auditu in primarie si primaru-n puscarie .cat salariu o avea auditu ca toata ziua dorme cu capupe birou .

  4. auditorul Primariei Pestisani auditeaza orice altceva decat activitatea Primariei . Sta toata ziua si joaca jocuri pe calculatorul Primariei . Ce sa faca un batranel senil care imparte spagile cu cei pe care ar trebui sa-i verifice ? Numai dna-ul poate sa mai faca ordine in Primarie .

  5. Consider că auditorul din Peștișani monitorizează costurile reparațiilor de pe conducta de apă a comunei Peștișani, adică rămîne consecvent, adică nu va intra în cloaca viceprimarului și-și va aminti de prestația și ,,contrbuția,, acestuia in cadrul fostei sc util bonus srl

  6. da, o comuna deosebita . Poate tocmai de aceea geniul de la Hobita a evadat la 11 ani si a plecat in lume . Stia El ce stia .

  7. Hotilor dati-ne apa fiindca nu putem sa mai folosim baile , vitele nu au apa,ati excavat albiile bistritei sa furati balastrul si ati distrus panza freatica .Ne trimiteti somati sa platim noi falimentul facut de voi dar apa nu aveti sa ne dati , o vindeti si pe asta /

  8. Falimentul societății Util Bonus a fost comandat. Viceprimarul știe foarte bine cum se cîștigă un ban negru de pe reparatiile de la conducta de apă. Acum trei ani, cînd era director la ape cumpăra sare de la magazinul propiu și-o vindea triplu la Util Bonus. Citiți raportul de audit și minunați-vă !

  9. Stati linistiti, se ocupa viceprimarul de reparatii, doar a fost si el director la faimoasa societate aflata in faliment. Asta-i cel mai competent… la smenuit de devize…

  10. DNA sa verifice si alimentarea cu apa a comunei Pestisani unde sau furat peste 10 miliarde si falimentarea Util Bonux srl firma de apa si gunoi a Primariei de catre Primar Pavel Florin , vice Fuiore Ilie si Director Bojinca Cosmin de unde au furat alte 3, 7 miliarde . Au dat afara muncitori calificati de la firma si acum repara conductele cu muncitori necalificati la negru de prin Motru .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here