Actualitate

Jandarm cu talent de pictor

31 martie 2017, 00:10 | 0 comentarii  |  566 vizualizari

Un angajat al Jandarmeriei Gorj a uimit, ieri, prin talentul său. Supranumit ”pictorul”, plutonierul adjutant șef Dumitru Guran, a expus câteva dintre lucrările sale, la sediul Prefecturii Gorj. Expoziția a dat startul manifestărilor dedicate Zilei Jandarmeriei Române.
”Lucrez la Jandarmie din anul 1991. Pasiunea pentru artă este mai veche, de la 15 ani. În comun nu știu dacă au ceva, dar a fost un loc de muncă atunci, în 1991 și așa am ajuns la Jandarmerie. Pictez în timpul liber, după serviciu. Depinde de complexitatea tabloului, unul poate dura câteva zile, altul o săptămână, două. Îmi vine inspirația sau poate văd un peisaj care mi-a plăcut și vreau să îl reproduc. Am făcut icoane, peisaje.

Folosesc ulei pe pânză. Inspirația este după model, model de pe internet. Sunt fotografii de pe internet. Am 15 lucrări acasă, mai am și la unitate. E ceva frumos, care place ochiului. Nu am făcut studii în domeniu, nu am moștenit pe cineva din familie, dar am citit cărți”, a declarat Dumitru Guran, pictorul-jandarm. Acesta a împlinit 49 de ani, nu are copii și locuiește în comuna Bălești.
Loredana Fîciu

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL