Actualitate

Jandarm-preot la IJJ Gorj

 | 27 februarie 2018, 00:10 | 0 comentarii | 

Un angajat al Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj a fost hirotonit preot, duminică, de ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei şi Arhiepiscop al Craiovei. Slujba religioasă a avut loc la Catedrala Mitropolitană Sfântul Dumitru din Craiova. Iustinian Cotojman lucrează la Jandarmerie din 2006 și își desfășoară activitatea la Trezorerie. Bărbatul de 41 de ani are doi copii.
”Ziua de 25 februarie 2018 va rămâne întipărită ca o zi binecuvântată pentru un jandarm gorjean care, la Catedrala Mitropolitană Sfântul Dumitru, din Craiova, a fost hirotonit în treapta preoției.
Slujba arhierească de hirotonie a fost săvârșită de către Î.P.S. dr. Irineu Popa – Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei. La acest sfânt eveniment au fost prezenți un sobor de preoți, familia preotului hirotonit, colegi jandarmi din Târgu–Jiu și numeroși credincioși.
Preacucernicul Părinte Cotojman Iustinian, jandarm gorjean în activitate, a primit sfânta taină a preoției și prin harul Sfântului Duh a fost rânduit preot pe seama Paraclisului cu hramul «Sfânții Arhangheli Mihail și Gavriil» din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean «Tudor Vladimirescu» Gorj.
În cuvântul de învățătură rostit de către Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, acesta a apreciat momentul unic săvârșit prin care un slujitor al legii a devenit și slujitor al Domnului pentru a săvârși sfintele taine rânduite de Biserica Ortodoxă Română.
Astăzi fiind prezent la sediul unității, Preacucernicul părinte Iustinian Cotojman a menționat că va săvârși cu toată onoarea, evlavia și sfințenia toate serviciile religioase și slujbele duhovnicești pentru jandarmii gorjeni”, a declarat Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al IJJ Gorj.

Semnatura eletronica CertDigital

”De mic copil mi-am dorit să mă fac preot”
Iustinian Cotojman a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă, din Craiova. ”O să săvârșesc slujbele religioase orânduite de Biserica Ortodoxă Română, în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj și pe toată regiunea Olteniei, la invitația preoților, în diferite localități, cu aprobarea Mitropoliei Olteniei și a preotului paroh din localitatea unde o să fiu invitat. Am absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă, Secția Pastorală, din Craiova, în 2016. M-am orientat către credință datorită părinților mei care au fost oameni credincioși și de mic copil mi-am dorit să mă fac preot. Datorită faptului că am fost mai săraci, zece frați, tatăl meu a fost cetățean de onoare al localității Roșia de Amaradia.

A făcut două case și a crescut zece copii. Eu fiind al 9-lea copil, nu a dorit să facă avorturi, care sunt păcate strigătoare la cer și am ieșit eu, vorba tatălui meu, cu binecuvântarea lui Dumnezeu și mi-au pus numele Iustinian cu gândul de a mă face preot să mă rog pentru toată lumea și pentru frații noștri care au fost supărați și neamul lui Cotojman, necăjit și amărât. A orânduit să merg la școală la Craiova. Am mers undeva, după ce am terminat liceul și nu am reușit să iau examenul la Facultatea de Teologie, după care am fost angajat ca electrician în 1994, la o firmă din Târgu-Jiu. Ulterior, am lucrat la transporturi de bunuri și valori la o bancă, iar din 2006 sunt încadrat ca subofițer operativ principal la Jandarmeria Târgu-Jiu. Am efectuat studii în domeniu, la Câmpulung Muscel și Lugoj. Am rămas ca și cadru militar, unde mi-am desfășurat activitatea cu responsabilitate și demnitate. Ulterior, la sfaturile preotului duhovnic de la Paralela 45, care mi-a spus «dumneavoastră aveți o mare smerenie și vă sfătuiesc să mergeți pentru a săvârși aceste servicii», am mers la Facultatea de Teologie din Craiova. Pe 25 februarie am fost hirotonit în treapta a doua a preoției”, a declarat părintele Iustinian Cotojman, pentru Gorjeanul.
Loredana Fîciu

Loading...
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL