La Gorj / A început recalcularea pensiilor pentru minerii de subteran

966

Ortacii care au o vechime în lucru de peste 20 de ani în subteran şi au ieşit la pensie vor avea în curând mai mulţi bani în portofel şi pe cuponul lunar de pensie. Softul cu ajutorul căruia personalul Casei Judeţene de Pensii (CJP) Gorj trebuie să recalculeze pensiile acestora a fost pus pe picioare, iar revizuirea dosarelor deja a demarat.

Legea 155/2015, prin care se modifică stagiul de cotizare prevăzut în Legea Pensiilor aprobată în anul 2010, a fost publicată în luna iulie în Monitorul Oficial, iar noile reglementări au intrat în vigoare din data de 23 iulie. În esenţă, modificările aduc bani în plus pentru minerii din judeţul Gorj care au lucrat cel puţin 20 de ani în minele de subteran. Minerii care îşi desfăşoară activitatea în subteran în proporţie de cel puţin 50% din timpul normal de muncă dintr-o lună (practic, aceasta este considerată muncă în condiţii speciale) se vor putea pensiona mai repede decât până acum, prevede actul normativ. Concret, stagiul complet de cotizare pentru aceste persoane va fi de 20 de ani (nu de 30 de ani, ca acum), însă numai dacă au muncit cel puţin 20 de ani în condiţiile speciale amintite. “Drepturile de pensie recalculate se cuvin şi se plătesc începând cu luna următoare înregistrării acesteia la casa teritorială de pensii din raza de domiciliu sau de reşedinţă a solicitantului”, se arată în Legea nr. 155. În cazul minerilor, vârsta standard de pensionare redusă nu poate să fie mai mică de 45 de ani. Persoanele care realizează stagiul complet de cotizare au dreptul să se pensioneze mai devreme pentru limită de vârstă, însă doar dacă au muncit în condiţii mai dificile. De exemplu, este vorba de cei care au lucrat în grupa I de muncă, în condiţii deosebite sau în condiţii speciale.

11 cazuri noi şi 554 de recalculări
Deşi depunerea cererilor de recalculare la sediul CJP Gorj a demarat încă de la finele lunii iulie, aceasta nu a putut fi făcută până în prezent deoarece softul pentru revizuirea pensiilor nu a fost finalizat până de curând la nivel naţional. Acum softul informatic este gata şi recalculările au început şi la nivelul judeţului nostru. “Programul s-a pornit şi am început recalculările, practic lucrăm la ele. În ceea ce priveşte cererile pentru recalculările minerilor ce au lucrat în subteran cel puţin 20 de ani, pot spune că avem 11 cazuri noi înregistrate, adică sunt cei care au cerut pensionarea după modificarea legii, deci după data de 23 iulie. Ţinând cont că legea se aplică minerilor pensionari care au obţinut drepturile de pensie începând cu 1 ianuarie 2011 şi până la data de 23 iulie când a început să se aplice noua lege, avem deja 554 de cereri de recalculare depuse până în momentul de faţă. Precizăm că nu putem face recalculări decât dacă beneficiarii depun o cerere în prealabil la noi. Drepturile primite de solicitanţi vor fi date cu ziua de 1 ale lunii următoare. Nu se dau şi retroactiv aceste drepturi”, a declarat Daniela Negoiţă, director adjunct în cadrul CJP Gorj.
Izabella Molnar

3 COMENTARII

  1. Nu au softul inca pentru a recalcula pensiile pe legea 155 modificata. Eu personal am sunat la Casa de Pensii Gorj si la Casa Nationala de Pensii Bucuresti. Va rog sa cereti un punct de vedere oficial si sa publicati in ziar. Va multumesc.

Dă-i un răspuns lui Funduc petru Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here