La SJU Târgu-Jiu, Tentativă de sinucidere la Neurologie

350

Cadrele medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu au intervenit, joi, pentru a acorda primul ajutor unei paciente internată la Neurologie, care a încercat să-şi ia viaţa. Femeia şi-a produs câteva leziuni abdominale, chirurgii considerând că ea poate să rămână în continuare la Neurologie. Bătrâna lăsase şi un bilet de adio în care preciza că ar vrea să fie luată de un anume Tică.

Pacienta de 76 de ani fusese internată la Secţia Neurologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu după ce a suferit un accident vascular cerebral hemoragic. În cursul dimineţii de 20 noiembrie, septuagenara a încercat să-şi ia viaţa. „Pacienta şi-a produs mai multe leziuni abdominale minore. A fost solicitată ambulanţa pentru a o transfera pe bolnavă la Chirurgie; acolo a fost consultată de un chirurg şi s-a decis trimiterea acesteia tot la Neurologie pentru a-şi continua tratamentul. Era internată la noi de aproximativ o săptămână, după ce suferise un accident vascular cerebral hemoragic”, a declarat medicul Ramona Oprea, purtătorul de cuvânt al SJU Târgu-Jiu.

Bilet de adio scris de sinucigaşă
Înainte de a încerca să-şi ia viaţa, bolnava a scris un bilet de adio. Hârtia a fost găsită de cadrele medicale ale unităţii. „A lăsat un bilet în care spunea că ar vrea să fie luată acasă de un anume Tică, care noi nu ştim cine este. A fost anunţată şi poliţia, oamenii legii venind la faţa locului şi făcând măsurători. Spitalul nu va face nicio anchetă, nefiind cazul”, menţionează purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu.
Femeia va beneficia şi de consiliere psihologică, pentru a depăşi criza ce a adus-o în pragul sinuciderii.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here