La Spitalul Județean Târgu-Jiu, 11 candidați, în cursa pentru cele două posturi de stomatolog

1496

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Târgu-Jiu organizează concurs pentru ocuparea a două posturi vacante de medic dentist cu drept de liberă practică la Cabinetul de medicină dentară de urgență din cadrul UPU – SMURD. Anunțul a fost publicat în revista Viața Medicală din data de 5 mai. Nu mai puțin de 11 persoane s-au înscris în competiție.

Înscrierile pentru concursul organizat de către Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, pentru ocuparea celor două posturi vacante de medic dentist cu drept de liberă practică la Cabinetul de medicină dentară de urgență din cadrul UPU – SMURD, s-au finalizat. S-au depus nu mai puțin de 11 dosare, toți candidații fiind admiși în urma probei de selecție.
Anunțul privind organizarea acestui concurs a fost publicat în revista Viața Medicală din data de 5 mai, iar se organizează după 30 de zile de la data publicării anunțului.
Lista completă a candidaților este afișată și pe pagina de internet a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu.
M.S.

2 COMENTARII

  1. Sa vedem care pila va câștiga. Succes candidaților. Sper sa nu creadă vreun candidat naiv ca va putea lua concursul pe baza cunoștințelor.

  2. Si la Rovinari pentru un post de farmacist sunt noua candidati. A rasuflat treaba si de aia sunt mai multi. Aici postul se pregatea pentru o fatuca ruda cu fosta farmacista sefa( pensionata acum). Poate farm. Pupazan (pensionara) va face parte si din comisia de concurs sa-si ajute ruda. Sau poate face parte din comisie si doamna farm. Pantau Nonica .Doamna farmacista pretendenta a trecut pe la dumneaei( doar se cunosc, i-a fost eleva pe vremuri la Scoala postliceala pentru asistenti de farmacie la care doamna Pantau inca preda). Doar o simpatizeaza foarte mult. Probabil Radu Caliman si Nanescu Valentin ii incurca itele putin duduitei. Au studii facute serios, nu „la apelul bocancilor” . Daca va fi concurs corect, pe stiinta astia vor fi favoriti. Am auzit ca si alte autoritati ar fi cu ochii (si urechile) pe concurs. Bine ar fi, pentru ca in sanatate, de ani de zile pe posturile aranjate intra oameni total nepregatiti. Tot mai multi si apar tot mai multe cazuri de malpraxis. Sa fie niste pedepse exemplare, sa prinda frica si altii.
    Dar mai stii? Nu stiu pe cine sa pariez.
    Pe cine pariati?
    Hello????? Ne aude (asculta ) cineva?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here