Actualitate

Liberalii au invadat municipiul Târgu-Jiu! Problemele orașului, discutate în BPN-ul PNL

 | 08 august 2017, 00:10 | 0 comentarii | 

Liberalii conduși de Ludovic Orban au încercat să demonstreze, ieri, prin organizarea Biroului Politic Național al PNL-ului pentru prima oară la Târgu-Jiu, că orașul este a lor, urmare a victoriei, la alegerile parțiale, a lui Marcel Romanescu. De altfel, problemele primăriei municipale și ale orașului au fost dezbătute în cadrul ședinței cu conducerea centrală, primarul Romanescu, fiind felicitat, în plen, de colegii din executivul partidului.

Semnatura eletronica CertDigital

Ludovic Orban, Raluca Turcan, Cristian Bușoi și Florin Alexe sunt doar câțiva dintre “greii” PNL, prezenți, ieri după-amiază, la Târgu-Jiu, la BPN-ul liberalilor, organizat pentru prima oară în județul Gorj. Ședința s-a organizat pe Insuliță, locul în care liberalii au socializat până la începerea întrunirii, întârziată de venirea executivului în teritoriu. BPN-ul a fot deschis de către deputatul Dan Vîlceanu, liderul PNL Gorj, urmat la cuvânt de liderul Ludovic Orban, care a prezentat ordinea de zi a ședinței. Unul dintre punctele de pe ordinea de zi a fost și cel legat de situația politică din Târgu-Jiu, pentru care a răspuns liderul organizației liberale municipale, un altul privind situația primăriei, la preluarea mandatului de către primarul Marcel Romanescu. Dan Vîlceanu a prezentat, pe scurt, problemele existente în județ și soluțiile pregătite de PNL pentru rezolvarea acestora.

În cadrul BPN s-a mai făcut o prezentare a activității Biroului Executiv al partidului, organizația fiind obligată să dea seama în fața BPN-ului, aici fiind dezbătută și atacarea în contencios a HG 291/2017, legată de discriminarea făcută pensionarilor cu grupa I și II de muncă, privind recalcularea pensiilor.

S-a mai discutat și despre chestiuni organizatorice, despre planul de finalizare al alegerilor interne în filiale, despre pregătirea viitoarelor alegeri locale anticipate, chestiuni legate de cotizații și membrii.

Raluca Turcan, prim-vicepreședinte al PNL Gorj, a salutat inițiativa de a reuni conducerea partidului în județele cu liberali buni profesioniști și l-a felicitat în plen pe primarul Romanescu.

La BPN-ul PNL au fost prezenți și primari ai PNL Gorj, membri ai BPJ-ului organizației județene, consilieri locali, municipali și județeni.
Anamaria STOICA

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL