Actualitate

Lider sindical, în greva foamei în fața CE Oltenia

 | 04 octombrie 2017, 00:10 | 0 comentarii | 

Nicu Bunoaica, liderul Sindicatului Solidaritatea 2013 din cadrul Carierei Lupoaia, va intra de astăzi în greva foamei în fața sediului CE Oltenia, nemulțumit fiind de salariile mici din compania de stat. Acesta cere administrației, printre altele, creșteri salariale, în mod egal tuturor angajaților CEO, un fond de promovare pentru a regla diferențele între aceleași categorii de muncitori pe aceeași grilă de salarizare, plata zilelor suplimentare să fie făcută din rectificarea de buget și nu din economia la fondul de salarii, care depășește trei milioane de lei în prezent.

Semnatura eletronica CertDigital

 

“Sunt multe probleme în CEO pe care prin această grevă a mea, la care se vor adăuga și alți colegi, sper să le aduc în atenția administrației în vederea rezolvării lor urgente. Sunt nemulțumit de salariile foarte mici din companie, cele mici crescând cu doar 5 lei în ultima comisie mixtă, de transportul în cariere și de la muncă la domiciliu și retur, de lipsa investițiilor și cea a echipamentelor de lucru și a celor de iarnă care nu au ajuns încă la mineri”, a spus, ieri, Nicu Bunoaica. Acesta cere reprezentanți ai Ministerului Economiei să discute cu el, spunând că nu va renunța la acest protest până când revendicările sale nu vor fi rezolvate.  “Fac un apel către toți liderii de sindicat, indiferent că sunt de la Univers, FNME, Energetica să facem front comun pentru a rezolva aceste probleme mult mai ușor”, a completat Bunoaica. Liderul sindical a mai stat în greva foamei de două ori, ultima dată cinci zile, legat de mutarea sediului CEO la București.
A.STOICA

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL