Liderul Bunoaica: “Sustragerea de la disponibilizare, verificată în aceste zile de comisiile de control din CEO!”

563

Deoarece există suspiciuni că numeroși salariați ai Complexului Energetic Oltenia, cu vârste de peste 55 de ani, și-ar ascunde vechimea în muncă și grupa, pentru a evita disponibilizările din companie, în aceste zile, mai multe comisii din CEO se vor deplasa pe la toate unitățile pentru a discuta cu cei de la Resurse Umane dar și cu cei vizați. La baza acestor controale se află o solicitare a Sindicatului Solidaritatea 2013 din cadrul Carierei Lupoaia, adresată managerului Sorin Boza, în care se avertizează administrația că la această unitate minieră, și nu numai, ar exista cel puțin 20 de persoane cu funcții de conducere în TESA ori la sindicat, care își ascund vechimea și grupa de muncă pentru a scăpa de disponibilizări.

În adresa respectivă, liderul sindical Nicu Bunoaica avertiza că 20 de persoane de la Cariera Lupoaia și EMC Motru s-ar sustrage de la disponibilizare, prin simplul fapt că fie și-ar fi luat de la dosarele de angajare adeverințele, care atestă că au vechime mai mare în muncă și grupă, ori aceștia ar fi ascuns cu bună știință acest lucru. Mai mult, susține Bunoaica, respectivii, deși s-ar afla în situația amintită, vizează și funcții de conducere la EMC Motru, fapt care l-a determinat pe acesta să solicite conducerii CEO să nu mai accepte promovarea în funcții a persoanelor aflate în această situație, și cu vârste apropiate de pensionare.
“Nu mi se pare normal să plece din CEO peste 600 de pensionabili, pentru că doar lor li se aplică criteriile de pensionare, în timp ce alții, aflați în aceeași situație, nu numai că rămân nestingheriți în companie, ci sunt și promovați în funcții de conducere, pe criterii care nu țin de profesionalism, ci de rubedenii, prietenii și grupuri de interes”, a spus liderul de la Lupoaia.

Să plece singuri
De altfel, Nicu Bunoaica așteaptă prezența comisiilor de verificare la unitățile miniere din Motru, deoarece este convins că situația de la Lupoaia se regăsește în toată Direcția Minieră, mai exact la toate exploatările aflate în subordine.
“Verificatorii sper să le explice omenește persoanelor care îndeplinesc condițiile de pensionare, dar ascund asta, că ar fi corect și de bun-simț să plece singuri și să-i lase pe muncă pe cei tineri și cu copii în întreținere”, a completat Bunoaica.
Sindicalistul explică faptul că situații ca și cele de la Lupoaia s-au mai întâlnit aici, la Resurse Umane, dar s-au reglat, după ce lucrurile au fost sesizate la vârf.

Criterii inventate pentru Husnicioara?!
Acesta menționează că va ridica problema Husnicioara la viitoarele întâlniri sindicate-administrație, asta deoarece nu i se pare corect ca angajații de aici să fie trimiși acasă chiar dacă nu sunt pensionabili.
“Salariații de la Husnicioara pot fi redistribuiți pe la alte cariere, la Jilț, Roșiuța, Lupoaia, Roșia, pe unde este lipsă de personal productiv, nu să fie trimiși acasă pe criterii care nu există. Cum să fie oare criteriile de disponibilizare pentru acești salariați? Să fie cântăriți, măsurați..? Asta în timp ce anumiți directori și lideri sindicali își țin în sistem soți, copii, frați, nepoți doar pe considerentul că sunt rudele lor”, a subliniat sindicalistul.
Anamaria Stoica

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui durii Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here