Actualitate

Livezeanu Jr., eliberat după 24 de ore

 | 09 noiembrie 2017, 00:10 | 0 comentarii | 

Cei doi tineri din Târgu-Jiu, care au fost reținuți pentru 24 de ore, luni seara, sub acuzațiile de lovire sau alte violenţe şi ameninţare, au fost eliberați, marți, de procurori. Anchetatorii au decis punerea lor sub control judiciar. Unul dintre suspecți este Răzvan, fiul lui Gelu Livezeanu. Acesta a refuzat să vorbească despre acuzații.

Semnatura eletronica CertDigital


”Polițiști din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au continuat cercetările și au documentat activitatea infracţională în cadrul unui dosar penal, privind doi tineri de 21 și 26 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, care la data de 30 octombrie, în timp ce se aflau într-o sala de fitness din municipiul Târgu-Jiu, în urma unor discuţii contradictorii, au agresat fizic și au amenințat un bărbat de 37 de ani, din aceeaşi localitate, provocându-i leziuni ce au necesitat patru zile de îngrijiri medicale. Ulterior, cei doi tineri s-au deplasat într-un centru comercial, unde au agresat fizic și au amenințat un alt bărbat de 36 de ani, provocându-i leziuni ce au necesitat două zile îngrijiri medicale”, a precizat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.9

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL