Longeviva Doichia Băloi de la Mușetești, sărbătorită la împlinirea a 105 ani

630

Gorjeanca Doichia Băloi, născută pe 16 martie 1911, la Mușetești, localitatea aparținând pe atunci raionului Novaci, a fost sărbătorită, ieri, așa cum se cuvine, și la împlinirea a 105 ani de viață. Cea care a stat la baza unei familii numeroase, asta deși centenara are doar un singur copil, pe Ilie Băloi în vârstă de 76 de ani, și-a adunat în curtea casei nepoții și strănepoții pentru a marca cu veselie vârsta onorabilă la care aceasta a ajuns. Înconjurată de cei apropiați, maica Doichia a spus că a trăit modest și cumpătat, preferând să stea departe de răutăți și atentă doar să-și crească copilul și nepoții. De altfel, Doichia Băloi are un nepot de peste 80 de ani și un stră-stră nepot de doar câteva luni. Nici autoritățile nu au trecut cu vedere evenimentul, primarul comunei Mușetești, Ion Ciobea, viceprimarul și câțiva consilieri, aducându-i sărbătoritei 10.000 de lei cadou, un tort și o floare.

doichia baloi (2)Doichia Băloi s-a bucurat, duminică, de petrecerea ce i-a fost pregătită de fiul și rudele sale apropiate. Sărbătorita a îmbrăcat și ea un costum popular și alături de cei dragi a ascultat cuvintele frumoase ale invitaților la adresa sa și urările de viață lungă. Vârstnica i-a mulțumit și primarului Ion Ciobea care i-a oferit 10.000 de lei cadou, și a stat în capul mesei alături de invitații la ziua sa. Femeia a declarat că simte însă greutatea celor 105 ani, la această aniversare fiind mai tristă decât de obicei.
Fiul Doichiei Băloi i-a mulțumit însă mamei sale pentru că l-a legănat și crescut cu grijă, tatăl său fiind ani buni în război.

doichia baloi (3)Aer de longevitate la Mușetești
Primarul Ciobea a menționat că Doichia Băloi nu este singura centenară din localitate, comuna mai având doi vârstnici care au trecut pragul de 100 de ani. “Este aer curat aici, e liniște și cred că cei de la oraș pot veni la noi dacă vor să scape de stresul de acolo. Avem izvoare cu apă foarte bună și un mediu sănătos. Asta cred că explică și de ce oamenii trăiesc așa de mult. Am avut un domn pe care la 100 de ani l-am găsit cu vitele pe câmp”, a spus edilul.
doichia baloi (4)Și viceprimarul Luchian Drăghici a vorbit despre aerul care provoacă longevitate la Mușetești. “Pentru vârsta ei, maica Doichia este de invidiat. Vârsta pe care Dumnezeu i-a dat-o, mai bine zis i-a hărăzit-o, este o performanță. Studiind arhivele civile ale Primăriei Mușetești, studiind Monografia, am constatat că au mai existat longevivi, înțelegând că s-au apropiat de vârsta centenară ori au trecut de ea. Am constatat că majoritatea dintre aceștia au beneficiat din plin de dărnicia comunei Mușetești, de aerul plin de oxigen, de apa cristalină și de bună calitate, dar nu și de un regim de viață bine calculat”, a declarat vicele, menționând, de asemenea, că îi urează, alături de colectivul primăriei și de CL, viață lungă sărbătoritei.

doichia baloi (8)Și vremea a ținut cu Doichia
În curtea casei sărbătoritei s-a întins masă mare, vremea fiind deosebit de frumoasă pentru evenimentul respectiv. Femeile familiei, harnice, au pus rapid bucatele pe masă, invitații nefiind lăsați să piardă timpul, în timp ce lăutarii au completat totul cu muzică de calitate. Petrecerea s-a terminat câteva ore mai târziu, toți oaspeții fiind mulțumiți de tratație. Toți i-au urat Doichiei viață lungă și să mai sărbătorească astfel încă câțiva ani de acum înainte.
A.Stoica

doichia baloi (5) doichia baloi (6) doichia baloi (7)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here