Luculescu – „Acuzațiile sunt invenții”

847

Fostul primar de la Tismana, Ion Luculescu, e convins că își va dovedi nevinovăția în dosarul în care DNA l-a trimis, zilele trecute, în judecată împreună cu mai multe rude ale sale și funcționari ai AFIR Gorj. Acuzat că a falsificat documente pentru a obține finanțări de câte 25.000 euro pentru proiecte ce vizau înființarea unor culturi de trandafir, fostul edil se apără și spune că își va dovedi la instanță nevinovăția. El afirmă că proiectele verificate în cadrul anchetei respective au fost implementate cu aproape un deceniu în urmă. Așa explică și de ce pe terenul pe care se presupune că au crescut trandafiri cândva acum sunt doar câțiva și foarte multe buruieni.

“Nu e nicio problemă, totul e bazat pe invenții și se va dovedi la instanță că proiectele s-au derulat fără probleme. A fost un domn Vasile Popescu care în 2013 a făcut reclamație, dar nimeni nu l-a găsit vreodată pentru a-l audia. De acolo a pornit totul. Culturile de trandafir au fost însă, pot să depună mărturie și oamenii din sat, acum ele nu mai sunt pentru că proiectul nu se mai implementează de cinci ani. Plantele au și ele o durată de viață, eu nu m-am mai ocupat de întreținerea lor după expirarea proiectelor. Și mai este o chestiune. Am dorit să atragem fonduri europene pentru a dezvolta acest domeniu care la alții merge foarte bine. La noi nu s-a dorit ca lucrurile să meargă așa cum ar fi trebuit și de asta s-a ajuns aici”, declară fostul edil, acum retras la pensie și cu probleme de sănătate.
În dosarul în care acesta este inculpat au mai fost trimise în judecată alte 20 de persoane. Ancheta a fost instrumentată de procurorii anticorupție, prejudiciul cu care Ministerul Agriculturii s-a constituit parte civilă fiind de aproape 700.000 de lei. Fostul edil este acuzat de falsificarea a 36 de documente pe care le-a depus în dosarele pentru care a cerut finanțare nerambursabilă în numele rudelor sale. El mai este acuzat de comiterea a opt infracțiuni de complicitate la fals intelectual în formă continuată, alte șase de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, precum și de complicitate la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here