Actualitate

Manualele elevilor Școlii Budieni, sfințite de preot

 | 12 septembrie 2017, 00:30 | 1 coment | 

Elevii Școlii Gimnaziale Budieni, prezenți, ieri, la deschiderea anului școlar, au fost binecuvântați înainte de începerea cursurilor, direct în curtea unității de învățământ. După o slujbă religioasă, preotul Grigore Cojocaru a sfințit fiecare sală de clasă, dar și noile manuale ale elevilor, așezate pe bănci.

Semnatura eletronica CertDigital

Școlarii de la Budieni vor fi nu doar cuminți, ci și mult mai isteți în acest nou an de învățământ, copiii credincioși așteptând cuminți, ieri, cu capetele plecate, binecuvântarea preotului Cojocaru.
Elevii, dar și părinții își pun speranțe în lucrarea feței bisericești, care a avut grijă să sfințească fiecare sală de clasă, ghiozdanele copiilor și chiar manualele noi așezate frumos pe bănci. Preotul și-a făcut conștiincios treaba, asta în timp ce autoritățile locale le transmiteau părinților să-și aducă copiii la școală, cu atât mai mult cu cât anul acesta primăria le va pregăti școlarilor o mare surpriză.
Pentru niște cursuri organizate după ore, asta evident dacă nu absentează la școală, copiii din Scoarța vor beneficia nu numai de noi informații, ci de cursurile ce vor fi plătite lunar, din fonduri europene, totul urmând să fie completat cu o masă caldă în valoare de 30 de lei pentru fiecare beneficiar.
“Vă rugăm să aduceți și anul acesta copii la școală. Dacă nu au absențe îi vom implica într-un proiect de mare importanță pentru localitate, ce se va desfășura la școala din centrul comunei, în urma căruia beneficiarii vor primi burse lunare în valoare de 300-500 de lei și câte o masă caldă”, a declarat primarul Ion Stamatoiu, la deschiderea noului an școlar de la Budieni.
Primarul le-a transmis copiilor să aibă parte de un an școlar plin de realizări ca după finalizarea cursurilor să ajungă să reprezinte cu cinste localitatea. În jur de 330 de școlari și preșcolari au început noul an de învățământ la Scoarța.
A.STOICA

Articole asemanatoare



1 comentariu in “Manualele elevilor Școlii Budieni, sfințite de preot

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL