Actualitate

Marciuc i-a propus lui Ciobotărică un protocol pentru economia la fondul de salarii

 | 22 decembrie 2015, 00:10 | 0 comentarii | 

Adrian Marciuc, prim-vicepreşedintele Federaţiei Univers, a avut luni o discuţie la Complexul Energetic Oltenia cu directorul general interimar Laurenţiu Ciobotărică, pe marginea economiei la fondul de salarii, cu care s-a discutat, cu câteva zile în urmă, şi cu ministrul Energiei. În cadrul discuţiei, Ciobotărică ar fi recunoscut în faţa liderului sindical că a fost sunat de ministru, Victor Grigorescu, care i-a sugerat să rezolve problema, deoarece ministerul înţelege problema sindicatelor. Marciuc i-a cerut astfel lui Ciobotărică să semneze un protocol, în următoarele zile, cu toate Federaţiile semnatare ale CCM, în care să fie subliniată o viitoare negociere în ianuarie pe tema economiei la fondul de salarii şi a sumei care trebuie acordată fiecărui angajat. Directorul a fost de acord cu propunerea lui Marciuc, a transmis cel din urmă colegilor de la Univers, Ciobotărică urmând să stabilească când se va semna protocolul în cauză.
Situaţia în unităţile CEO nu este foarte calmă în aceste ultime zile înainte de sărbători, şi asta deoarece angajaţii îşi făcuseră speranţe că vor primi un plus la salariu în luna decembrie.
A.Stoica

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL