Marea cârpeală a firmei condamnatului Ciocan, pe DN66B! Graba strică strada principală din Cărbunești

796

Lucrătorii firmei Alexcor Trading SRL, societatea care în toamna anului trecut a pus mâna pe un contract de milioane, scos la mezat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), pentru reparaţii la drumuri aflate în gestiunea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova-Secţia de Drumuri Naţionale Târgu-Jiu, au dat chix la lucrarea efectuată, sâmbătă, în mare grabă, pe DN66B, în zona centrală a orașului Târgu-Cărbunești. Cel puțin asta acuză localnicii, care au reclamat și la structura CNADNR din județul nostru, acum, că lucrarea s-ar fi făcut de mântuială, noul strat de asfalt reparator ajungând să ocolească mașinile parcate pe marginea Străzii Trandafirilor, din localitate. Ion Tudor, directorul Secției de Drumuri Naționale Târgu-Jiu, a trimis însă o echipă de ingineri la fața locului, dar concluziile trase nu aduc prea mari deservicii financiare firmei lui Cornel Ciocan, afaceristul condamnat, în vara anului trecut, definitiv, la cinci ani de închisoare cu executare, pentru evaziune fiscală.

În toamna anului trecut, CNADNR scoate pe SEAP, lucrările de reparații, pe timp de vară, a drumurilor naționale aflate pe raza județului Gorj și Olt. SC Alexcor Trading SRL ajunge să câștige însă ambele contracte, asta la nici trei luni după ce fostul patron, Cornel Ciocan, este trimis după gratii, fiind condamnat definitiv într-un dosar amplu de evaziune fiscală, instrumentat în 2010 de către DNA, prejudiciul adus de Ciocan statului depășind șase milioane și jumătate de lei.
Primul contract câștigat de Alexcor Trading prevede “lucrări de întreţinere curentă pe timp de vară pentru drumurile din administrarea DRDP Craiova – SDN Tg. Jiu”, valoarea lucrărilor fiind de 9,42 milioane de lei (cu TVA), în timp ce al doilea contract are în vedere lucrări de reparaţii la drumurile din cadrul Secţiei Slatina, valoarea acestora fiind de 14,38 milioane de lei (cu TVA).
În acest context trebuie menționat că firma Alexcor Trading pune mâna pe fostul contract deținut de Coremi Inter, a afaceristului Nicu Sarcină, contract reziliat în luna mai a anului trecut, după ce firma dovedește că nu deține utilajele necesare realizării reparațiilor în cauză.

Alexcor lucrează și în campanie
Firma deținută până la condamnare de către Ciocan se apucă astfel de lucru în Gorj, reabilitând drumurile din mai multe comune traversate de drum național. Ultima lucrare se realizează însă săptămâna trecută, pe ruta Scoarța-Târgu-Cărbunești, avându-se în vedere, declară directorul Secției de Drumuri de la Târgu-Jiu, reabilitarea în jur de 5000 de mp de drum național. Așa șantierul înaintează până la Cărbunești, unde strada Trandafirilor din oraș ajunge să fie cârpită, la foc automat, în ziua de sâmbătă.
Din graba de a finaliza rapid lucrarea, angajații acestei firme ajung să ocolească cu stratul de asfalt ocolitor chiar și mașinile aflate pe marginea drumului respectiv. Proprietarul uneia dintre mașinile ocolite de stratul nou susține că nimeni nu l-a căutat pentru a-l informa măcar să-și mute autoturismul din calea utilajului respectiv.

asfaltare carbunesti“Dorel” nu era la lucru
Ion Tudor, directorul Secției de Drumuri Naționale Târgu-Jiu, nu neagă faptul că și firma bucureșteană ar putea avea angajat pe acolo și câte un “Dorel”, dar susține că la investiția de la Cărbunești respectivul nu ar fi fost la muncă. “Am primit niște sesizări legate de tronsonul din Cărbunești unde, la finalul săptămânii trecute, au lucrat cei de la firma bucureșteană. Acestea au fost legate mai mult de strat decât de mașini ocolite. Cert este că am trimis niște ingineri la fața locului, dar respectivii nu au constatat decât probleme la primul capitol. Trebuie să înțeleagă cetățenii că pe DN66B nu s-a tras un covor asfaltic, ci s-au realizat reparații provizorii, adevărat în strat. Faptul că mașinile parcate s-au ocolit nu reprezintă o problemă, decât dacă sub acele autoturisme ar fi rămas vreo groapă. Inginerii noștri au constatat doar diferențe de strat pe anumite bucăți reparate, dar am atras atenția firmei să refacă tronsoanele în cauză”, a declarat Ion Tudor.
Directorul SDN Târgu-Jiu subliniază că lucrările făcute acum de firma aflată sub contract cu CNADNR nu sunt “de campanie” așa cum speculează unii, mai ales că investițiile se fac în localități cu primari de diverse culori politice.

În atare condiții, stratul reparator de pe strada Trandafirilor din Cărbunești va rămâne în starea actuală, mai exact cu locuri de parcare pe margine. Trebuie menționat că și autoritățile locale din Cărbunești au trecut la plombat de străzi, tot în campanie, strada Pieții din oraș fiind plombată cu firma de casă a primăriei, Dalemi.
Anamaria Stoica

Contracte de 5,4 milioane euro de la CNADNR
CNADNR a anunţat, în toamna anului trecut, că a atribuit lucrări în valoare totală de 23,8 milioane de lei (circa 5,4 milioane euro) către firma Alexcor Trading SRL, administrată de Marcel Nicola. Firma câştigătoare fusese deţinută de Cornel Ciocan, fratele deputatului PSD (Olt) Dan Ciocan, potrivit presei locale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here