Actualitate

Martori audiați în procesul lui Surupăceanu

 | 17 ianuarie 2017, 00:10 | 0 comentarii | 

Procesul pe care fostul deputat Mugurel Surupăceanu îl are pe rolul Tribunalului Gorj a continuat, ieri, cu audierea a trei martori, cel mai important dintre aceștia fiind un om de afaceri din Târgu-Jiu, partener cu fostul politician la începutul anilor 2000. Ilie Gogălniceanu, administrator la Eurosport Trading SRL, a trebuit să depună mărturie întrucât firma sa a fost cea care a încheiat în 2004 contract cu Regia Națională a Pădurilor pentru livrarea buldotancului care a dus la condamnarea în trecut a foștilor șefi ai Romsilva pentru abuz în serviciu. Utilajul importat din Ucraina a fost procurat însă de o firmă administrată de Surupăceanu până când acesta a devenit prefect de Gorj și, ulterior, de Bogdan Stanciu.

Semnatura eletronica CertDigital

În fața instanței Gogălniceanu a menționat că Surupăceanu a fost cel care i-a vorbit pentru prima dată despre afacerea respectivă, la acel moment acesta nefiind prefect al județului. Stanciu a fost cel care, ulterior, a continuat toate demersurile pentru aducerea buldotancului în țară și vânzarea lui către Romsilva, Direcția Silvică Călărași. Patronul de la Eurosport a menționat că el și Stanciu au realizat oferta pentru Romsilva și au participat la licitația organizată la București, Surupăceanu neinfluențându-l în vreun fel. În plus, acesta a menționat că nici un moment nu a avut percepția că ar comite vreo ilegalitate pentru că s-ar fi retras din afacere fără probleme. Omul de afaceri a menționat că singurul său regret a fost că a câștigat din contractul respectiv suma de 5 milioane de lei vechi, ulterior aflând din presă că utilajul a fost vândut de firma administrată de Stanciu pentru un preț și un profit mult mai mare.
Mugurel Surupăceanu și avocatul său au cerut instanței la finalul audierilor ca să fie făcute demersuri la Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și la IGPR pentru obținerea altor declarații pe care Gogălniceanu le-a dat pe aceeași temă de-a lungul anilor. Conform acestora, la început omul de afaceri a fost în vizorul anchetatorilor pentru a fi inculpat în dosar, dar în urma audierii sale a rămas doar martor. Fostul prefect și deputat de Gorj e acuzat de procurorii DNA de complicitate la abuz în serviciu, după ce Romsilva a cumpărat de la o firmă a sa un buldoexcavator pe care îl adusese din Ucraina cu circa 6000 de dolari și pentru care unitatea de stat a plătit aproape 300.000 de dolari. În plus, anchetatorii susțin că utilajul nu era funcțional, foști șefi ai Romsilva fiind deja condamnați definitiv pentru achiziția pe care au făcut-o în urmă cu mai bine de 12 ani.
Gelu Ionescu

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL