Mascaţii i-au percheziţionat casa din Ursaţi a poliţistului Tismănaru

662

Victor Tismănaru, agent la Ordine Publică în cadrul Poliţiei Tismana, a fost ridicat, ieri, de colegii poliţişti de la IPJ Gorj, după ce mascaţii au ajuns la locuinţa lui din Ursaţi pe care i-au percheziţionat-o în căutare de ţigări. Poliţistul era vizat într-o anchetă a Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, privind contrabandiştii de ţigări. Soţul avocatei Simona Tismănaru de la Baroul Gorj a fost audiat ore bune la IPJ Gorj, după ce joi dimineaţa, poliţiştii au efectuat 26 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Gorj, Mehedinţi şi Timiş, pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializată în comiterea infracţiunilor de contrabandă cu ţigarete şi evaziune fiscală, prejudiciul creat fiind de circa 1,5 milioane de lei.

Potrivit unui comunicat al IGPR, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Municipiului Motru, aproximativ 150 de poliţişti au efectuat joi 26 de percheziţii, la locuinţele a 23 de persoane bănuite de contrabandă cu ţigări netimbrate. Unul dintre cei vizaţi de anchetă a fost poliţistul Victor Tismănaru, fost angajat al SPCLEP Târgu-Jiu până în anul 2013, în prezent agent de Ordine Publică la Poliţia Tismana. IPJ Gorj a confirmat că la locuinţa lui Tismănaru s-au făcut percheziţii, ieri dimineaţă, în timp ce angajatul MAI a fost audiat în sediul inspectoratului din Târgu-Jiu. “Din cercetările efectuate s-a stabilit că, în perioada mai – octombrie a.c., persoanele în cauză ar fi deţinut şi comercializat, pe raza judeţelor Gorj, Mehedinţi şi Timiş, importante cantităţi de ţigarete, provenite din contrabandă. Prejudiciul preliminar, creat prin această activitate infracţională, este de aproximativ 1 500 000 de lei. De asemenea, vor fi puse în executare 23 de mandate de aducere emise pe numele persoanelor bănuite de comiterea de infracţiuni”, se preciza, ieri, în comunicatul de presă.
La acţiune au participat poliţiştii din cadrul structurilor de investigare a criminalităţii economice, de investigaţii criminale, de ordine publică şi de criminalistică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, fiind sprijiniţi de poliţişti din Inspectoratele de Poliţie Judeţene Mehedinţi şi Timiş. Activităţile au beneficiat de suportul de specialitate al Departamentului de Operaţiuni Speciale.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here