Mătușa, pusă la cârma spălătoriei! O suspiciune de neregulă, peste afacerea cu fonduri europene a viceprimarului de Lelești

798

Lecția dată de viceprimarul de Lelești, Adrian Rotaru, gorjenilor care și-au făcut afaceri accesând fonduri europene, de genul iei banii și bagi apoi firma în insolvență, s-ar putea să se încheie nu doar cu o notă proastă pentru fostul administrator al SC ROMADICOM SRL. Organismul intermediar al proiectul, ADRSV Oltenia, s-a sesizat din Gorjeanul, și văzând că cele semnalate de către publicație se confirmă, a întocmit și transmis Autorității de Management pentru POR (AM POR) o suspiciune de neregulă pentru firma gorjeană care a realizat cu 800.000 de lei, fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, o spălătorie auto la ieșire din Târgu-Jiu spre Lelești.

Pe data de 7 septembrie, cotidianul Gorjeanul semnala, în paginile publicației, că firma deținută, până la numirea în funcția publică, de către viceprimarul de Lelești, Adrian Rotaru, a intrat în insolvență, o serie de agenți economici solicitând, în instanță, recuperarea banilor de la ROMADICOM SRL din Dănești. Se mai semnala că Rotaru a realizat, din peste opt miliarde de lei vechi, bani europeni, o spălătorie auto, numită “Diamant”, afacerea fiind completată, în cursul campaniei electorale pentru alegerile locale, cu un magazin sub franciza “La Doi Pași”. De altfel, la inaugurarea spațiului comercial a fost prezent, candidatul de atunci la Primăria Târgu-Jiu, Marian Rotaru, unchiul vicelui de Lelești.

Contactați telefonic pentru un punct de vedere legat de situația firmei gorjene, aflată într-o situație deloc de neglijat, reprezentanții ADRSV Oltenia, organismul intermediar al proiectului, a avut, la acel moment, un punct de vedere evaziv, urmare a faptului că agenția abia la acel moment aflase de situația economică a contractantului, aflat încă sub monitorizare.
Marți, însă ADRSV Oltenia a transmis Gorjeanul un punct de vedere complet în legătură cu situația ROMADICOM SRL, aflată în insolvență de mai bine de o lună de zile.

sentintaVerificare, pe urma indicatorilor de performanță
Răspunsul nu este unul care nu avantajează deloc firma de familie a viceprimarului Rotaru de la Lelești, acesta fiind următorul: “SC ROMADICOM SRL a implementat, în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013, contractul «Construcție și dotare spălătorie auto», fiind finalizat în data de 24.08.2015. În prezent proiectul se află în perioada de monitorizare ex-post, timp de 3 ani, conform contractului de finanțare. În această perioadă, în conformitate cu prevederile contractului de finanțare, ADR SV Oltenia în calitate de organism intermediar (OI), va efectua o vizită de monitorizare o dată pe an. Luând în considerare intrarea în insolvență a beneficiarului- SC ROMADICOM SRL, în conformitate cu procedurile de monitorizare a proiectelor, ADR SV Oltenia a întocmit și transmis Autorității de Management pentru POR (AM POR) o suspiciune de neregulă. Această instituție (AM POR) va face verificările necesare legate de cauzele care au condus la intrarea în insolvență și implicațiile pe care le are asupra realizării indicatorilor precizați de beneficiar în cererea de finanțare. În urma acestor verificări, AM POR va lua măsurile necesare ce se impun, în funcție de constatările care vor fi făcute și de situația actuală a beneficiarului”.

d1 d2Mătușa, noul administrator al ROMADICOM
Fostul administrator, viceprimarul Adrian Rotaru, dar și mătușa sa, Simona Maria Rotaru, vor fi, cu siguranță, trași la răspundere, dacă firma aflată în insolvență nu își va îndeplini obligațiile contractuale. Trebuie menționat că, potrivit dosarului numărul 2872/95/2016 aflat pe rolul Tribunalului Gorj, privind insolvența Romadicom, intimat în cauză este noul administrator al societății, Simona Maria Rotaru, soția fostului primar de Lelești, în prezent director al Direcției de Patrimoniu a Primăriei Târgu-Jiu. Mătușa este, de asemenea, până la preluarea afacerii cu bube a nepotului viceprimar, și administratorul firmei ROMSTAR SRL. Este greu de crezut că aceasta nu cunoștea, la momentul preluării firmei, și problemele financiare cu care aceasta se confrunta. Societatea nu și-a plătit furnizorii produselor aflate la vânzare în spațiul comercial al ROMADICOM, “La Doi Pași”.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here