Actualitate

Medicii de la Spitalul 700 se vor deplasa la UPU pentru pacienţii în stare gravă

 | 08 noiembrie 2012, 16:42 | 0 comentarii | 

Accidentul produs în data de 4 noiembrie, din care au rezultat multiple victime, a determinat conducerea Direcţie de Sănătate Publică Gorj să organizeze o întâlnire cu factorii de decizie în astfel de situaţii pentru a stabili un plan de măsuri. Reuniunea a avut loc joi, la sediul DSP. Una dintre cele mai importante propuneri a fost aceea ca în cazul unui accident colectiv, medicii de la Spitalul 700 să fie cei care se vor deplasa la locaţia de pe Tudor Vladimirescu pentru a acorda îngrijiri de specialitate pacienţilor. Această măsură rămâne valabilă până la reorganizarea administrativă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, atunci când Unitatea de Primiri-Urgenţe se va muta la Spital 700, împreună cu secţiile strategice.

Semnatura eletronica CertDigital

Vasile Stănculete, managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu şi-a exprimat, încă de la începutul mandatului său, intenţia de a face o reorganizare a unităţii, în ideea eficientizării serviciilor de urgenţă. În cadrul întâlnirii de joi, de la sediul Direcţiei de Sănătate Publică Gorj, ideea reorganizării SJU a fost reluată. „În urma ultimelor evenimente şi dacă ar fi să trag şi o concluzie după un an de manageriat, cea mai importantă problemă rămâne reorganizarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Având în vedere că sunt trei locaţii, am atras atenţia încă de la începutul mandatului meu, dar şi când am avut primele controale de la Ministerul Sănătăţii, că trebuie să aducem la locaţia Spitalului 700 Unitatea de Primiri Urgenţe şi toate secţiile importante lângă UPU. Aşa cum este conceput acum şi cum se merge chiar şi cu noul ministru al Sănătăţii, Unitatea de Primiri Urgenţe trebuie mutată cu tot cu specialităţile implicate în cazuri de urgenţe în aceeaşi locaţie şi locaţia cea mai bună este cea de aici, de la Spitalul 700. Aici este şi Ambulatoriul şi Staţia de Salvare şi probabil şi heliportul se va face în curtea spitalului, cum este la majoritatea spitalelor. Până nu se va rezolva această problemă, cazurile grave şi importante care implică accidentele cu mai multe victime vom avea probleme în acest sistem, cum este acum organizat pe fluxul; urgenţe – UPU – investigaţii ale victimelor respective şi tratamentul la care sunt supuse în Spitalul Judeţean. De aceea, prioritar este reorganizarea din acest punct de vedere a Spitalului Judeţean”, declară Stănculete.

Medicii se vor deplasa la pacienţi
Până la vehiculata reorganizare s-a decis ca, în cazul unui accident colectiv, medicii de la Spitalul 700 să fie cei care se vor deplasa la locaţia de pe Tudor Vladimirescu pentru a acorda îngrijiri de specialitate pacienţilor. „Linia de gardă de la Radiologie să fie mutată înapoi la locaţia de pe Tudor Vladimirescu, să fie lângă UPU, unde are tomograf, are Radiologie, ecograf acolo. Medicii care vor fi solicitaţi, în cazuri de urgenţe. Se vor deplasa în locaţia de pe Tudor Vladimirescu”, confirmă Vasile Stănculete, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Marius Boeriu, directorul DSP Gorj, iniţiatorul întâlnirii de joi, spune că era necesar să fie stabilite anumite măsuri ce se impun în cazurile de accidente grave, astfel încât să fie eficientizată activitatea medicilor. „Am avut o întâlnire de lucru al sediul DSP Gorj, în cadrul Planului Roşu de Intervenţie, care este elaborat de inspectorul şef al ISU Gorj, în colaborare şi cu participarea la acest plan a reprezentanţilor instituţiilor: Direcţia de Sănătate Publică, Spitalul Judeţean de Urgenţă, Serviciul de Ambulanţă, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi. Am dezbătut accidentul colectiv care a avut loc în data de 4 noiembrie pe Calea Bucureşti. Dorim ca în cazul apariţie unui alt accident cu un număr poate mai mare de victime şi poate în stare mai gravă, dorim să eficientizăm activitatea, să prevenim disfuncţionalităţile care au fost sau ar putea fi în acest sens”, menţionează Boeriu.

Un medic va transmite informaţii de la locul accidentelor
Între măsurile stabilite în cadrul întâlnirii organizate de Marius Boeriu s-a stabilit şi ca primul medic care ajunge la locul unui accident să fie cel care transmite informaţiile către presă şi, totodată, către populaţie şi restul factorilor implicaţi. „Primul medic care ajunge la faţa locului va transmite informaţiile necesare, corecte, câtre mass-media şi nu numai, în scopul evitării creării unei stări de panică”, a declarat Leţiţia Manciu, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.
Minodora Sucea
 

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL