Medicii gorjeni pot participa la noua sesiune de Rezidenţiat

282

IMG_2960Cel mai recent concurs de Rezidenţiat a avut loc în toamna anului trecut. Pentru posturile şi locurile rămase neocupate în urma acestuia se organizează o nouă sesiune de Rezidenţiat. Concursul va avea loc în data de 25 martie.

Gorjenii care au absolvit universităţi de medicină şi farmacie au posibilitatea de a participa la un nou concurs de Rezidenţiat. Acesta va fi organizat de Ministerul Sănătăţii şi se va desfăşura pe 25 martie, numai în centrul Universitar Bucureşti. Absolvenţii de medicină şi farmacie, din judeţul nostru, se pot înscrie pentru rezidenţiat pe loc la Direcţia de Sănătate Publică Gorj, sau la direcţia de sănătate publică a judeţului pentru care doresc să concureze, din momentul apariţiei în presă a publicaţiei de concurs până la data de 29 februarie 2012, inclusiv.

Test-grilă cu 200 de întrebări

Sesiunea de Rezidenţiat din 25 martie 2012 pentru locurile şi posturile rămase libere în urma sesiunii 20 noiembrie 2011 se va desfăşura sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări, pe o durată de 4 ore. Punctajul minim de promovare va reprezenta 60% din punctajul maxim realizat la cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu. Trebuie menţionat că ocuparea locurilor în specialitate se va face în ordinea punctajului de promovare obţinut, în limita locurilor publicate pentru fiecare domeniu, alcătuindu-se o singură clasificare pentru fiecare domeniu. Pentru rezidenţiatul pe post clasificarea se face pe fiecare judeţ în parte. Per total, tinerii medici vor concura pe 98 de locuri şi peste 300 de posturi. Lista completă cu locurile şi posturile scoase la concurs va fi afişată săptămânile următoare pe pagina de web a Ministerului Sănătăţii.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here