Medserv Min şi Primăria Rovinari au obţinut finanţare prin Programul Rabla

534

Potrivit Administraţiei Fondului de Mediu (AFM), în cadrul Programului “Rabla Clasic” au fost acceptate 264 de dosare pentru 504 autovehicule, în timp ce pentru “Rabla Plus” s-au aprobat 21 de dosare pentru 82 autovehicule, dintre care 39 autovehicule pur electrice și 43 autovehicule electrice hibride.

 

Pe lista dosarelor acceptate cu persoanele juridice care au primit finanţare în cadrul “Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional pe anul 2017 – Persoane juridice” 15 mai-29 septembrie 2017, se numără şi câteva firme din Gorj. Este vorba despre Cipribon SRL care a primit din partea AFM o finanţare de 7.500 de lei pentru un singur autovehicul acceptat să fie înnoit. De asemenea, o societate importantă care îşi va înnoi cu o maşină parcul auto este SC Medservmin care a reuşit să obţină o finanţare nerambursabilă de 6.500 de lei. De asemenea, şi Primăria Rovinari se află pe lista beneficiarilor acceptaţi în cadrul “Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional pe anul 2017 – Persoane juridice” care, de altfel, a primit o finanţare tot de 6.500 de lei pentru achiziţionarea unui nou autovehicul. Persoanele juridice care au fost acceptate în programe se pot adresa unuia dintre producătorii/dealerii auto validaţi în Programele “Rabla” şi “Rabla Plus 2017”. Totodată, la finele lunii trecute, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a anunţat faptul că Programul „Rabla Clasic”, sesiunea 2017 pentru persoane fizice, va fi suplimentat cu 25 de milioane de lei, ceea ce înseamnă un plus de 4.000 de prime de casare. “Până la sfârşitul anului, 31 decembrie 2017, vom avea un total de aproximativ 25.000 de maşini noi care vor fi cumpărate de către români. În acelaşi timp, am prelungit şi termenul de depunere a dosarelor, tot până la data de 31 decembrie 2017 pentru persoanele fizice. Şi pentru că, în ultima perioadă, şi instituţiile statului, şi autorităţile locale doresc să-şi achiziţioneze maşini noi şi să se doteze cu astfel de autovehicule, am prelungit pentru persoanele juridice termenul de depunere până la 30 noiembrie 2017, ţinând cont şi de rectificarea bugetară”, a afirmat Gavrilescu. Începând din 18 mai 2017, persoanele fizice şi cele juridice pot accesa Programele de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional — “Rabla Clasic” şi “Rabla Plus”. Bugetul anunţat, la momentul respectiv în cazul programului “Rabla Clasic” se situa la 180 de milioane de lei, iar cel pentru “Rabla Plus” la 45 de milioane de lei.
Izabella Molnar

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here