Merele lui Sarcină, zilnic la elevii târgujieni

321

mere1 facuta de mineProgramul „Mere în şcoli” merge foarte bine la nivelul unităţilor de învăţământ din municipiul Târgu-Jiu. De furnizarea şi distribuirea acestora se ocupa firma Succes Nic Com, a afaceristului Nicolae Sarcină, singurul de altfel, care s-a înscris la licitaţia organizată de Primăria Târgu-Jiu.

Aproape 9.000 de elevi ai claselor I – IV şi V – VIII de la şcolile din municipiul Târgu-Jiu intră zilnic în posesia mărului datorită implementării programului guvernamental „Mere în şcoli”. „Acţiunea a fost demarată în baza Ordonanţei 24, în strânsă colaborare cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Gorj, fiind un program pe fonduri europene. Contractul pentru municipiul Târgu-Jiu a fost încheiat pentru o sută de zile de către Primărie, iar valoarea acestuia este de 2.200.000.000 de lei mere3 facuta de minevechi. Acum aşteptăm să vedem cum se redistribuie de la Guvern banii pentru decontarea sumelor respective cheltuite de la bugetul local”, a declarat Constantin Fârţă, şeful Direcţiei Publice de Patrimoniu, direcţie ce administrează unităţile de învăţământ de pe raza municipiului.

Valoarea unui măr este de 0,30 de lei, iar greutatea acestora este cuprinsă între 0,90 şi 100 de grame. Acţiunea a demarat la data de 3 noiembrie în toate şcolile din municipiul Târgu-Jiu.

1.089 de beneficiari la Şcoala 4

Elevii din clasele primare şi gimnaziale din cadrul Şcolii „Alexandru Ştefulescu” din Târgu-Jiu s-au arătat încântaţi de a primi câte un măr zilnic, pe lângă norma obişnuită de corn şi lapte. În această unitate de învăţământ, un număr de 1.089 de elevi beneficiază de acest program. „Îmi place merele dar în aceeaşi măsura şi laptele şi cornul. Când nu pot să le mănânc, nu le arunc, ci le iau acasă şi le mănânc după-amiaza”, a spus Alexandru Busuioc, elev în clasa a IV-a A.

„Toţi copiii claselor I – VIII din Şcoala Nr. 4 beneficiază de câte un măr pe zi. Avem o încăpere special amenajată unde depozităm laptele şi cornul, acolo primim şi merele, numai că merele le distribuim în ultima pauză, iar laptele şi cornul în pauza mare. Elevii consumă merele cu mare plăcere, spre deosebire de cornuri care, de multe ori, le lasă în clase şi nu le consumă”, a declarat directorul unităţii, Aurel Popescu.

Şi şcolarii Şcolii Generale „Constantin Săvoiu” se arată încântaţi de primirea unei doze zilnice de mere. Din această unitate, un număr de 1.148 de elevi ai claselor I – VIII beneficiază de mere. „Atât elevii, cât şi părinţii au primit cu plăcerea ideea distribuţiei de mere, pe care le dăm zilnic înainte de ultima oră. Cei cu posibilităţi materiale scăzute iau acasă merele rămase de la alţi elevi care nu le consumă”, a declarat Violeta Dulubei, directoarea Şcolii „Constantin Săvoiu”.

Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here