Michi s-a făcut de 5 la concursul de promovare

488

Anca Daniela Michi a ratat, la finalul lunii trecute, promovarea în funcția dorită la Direcția Județeană pentru Asistență Socială și Protecția Copilului(DGASPC) Gorj. Fostul comisar șef al Protecției Consumatorului, în prezent juristă a instituției aflate în subordinea Consiliului Județean Gorj, nu a reușit să facă decât o lucrare de 5.00, picând astfel cu brio concursul care o putea propulsa în funcția de șefă a Biroului Achiziții și Contractări din cadrul DGASPC. De altfel, nu numai Michi a dat chix la examenul care i-ar fi adus o majorare a salariului lunar cu 2500 de lei, ci și contracandidata ei, care a obținut 5.40 la examenul scris din 23 august. De altfel, salariata DGASPC s-a luat la trânta inteligenței cu o angajată a Prefecturii Gorj, ambele funcționare publice nereușind să obțină însă mimimul 7 care le-ar fi propulsat în funcția dorită.
Postul atât de râvnit va fi scos, cu siguranță, iar la concurs, conducerea DGASPC Gorj dorind persoane capabile în funcția de maximă importanță pentru instituția aflată în subordinea Consiliului Județean Gorj.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here