Mihai Ţopescu expune la Muzeul Naţional Cotroceni

329

Unul dintre puţinii artişti plastici cu care Gorjul se mai poate mândri în momentul de faţă expune, începând de joi, la unul dintre cele mai mari şi vizitate muzee naţionale din România, cel găzduit chiar la Cotroceni.

Mihai Ţopescu îşi prezintă aici zeci de opere din sticlă realizate de-a lungul ultimilor ani, expoziţia fiind o retrospectivă a activităţii artistice a gorjeanului. Acesta ne-a precizat că, pe lângă cele aproape 60 de opere pe care le va expune, cei care îi vor fi alături la vernisajul de joi vor putea viziona şi un film propriu despre „Anatomia Sticlei”. De asemenea, cu aceiaşi ocazie, artistul va lansa şi un album despre operele sale din sticlă, opere care sunt mult mai apreciate în vestul Europei şi în America, mai puţin pe plaiurile mioritice. Membri de frunte din Liga Fiii Gorjului, aflaţi la Bucureşti, precum şi câteva zeci de iubitori ai frumosului de la Târgu-Jiu vor merge joi la capitală şi vor fi alături de Mihai Ţopescu la unul dintre cele mai importante evenimente culturale din viaţa artistului.

Gelu Ionescu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here