Mii de gorjeni au fost alături de autorităţi la Ziua Naţională a României

494

În acest an, la manifestările organizate de Ziua Naţională a României s-a înregistrat o prezenţă record, aproximându-se că în Piaţa Prefecturii au fost prezente circa cinci mii de persoane. Ca de fiecare dată, startul festivităţilor s-a dat cu intonarea Imnului de Stat al României, urmată de o slujbă religioasă şi alocuţiunile şefilor judeţului, manifestarea încheindu-se cu depunerea de coroane şi cu defilarea Gărzii de Onoare.

4Cu mic cu mare, mii de gorjeni au venit în Piaţa Prefecturii, pe 1 decembrie, pentru a sărbători Ziua Naţională a României. Autorităţile municipale au pregătit o serie de manifestări şi acţiuni pentru marcarea acestei zile, seara culminând cu concerte, aprinderea iluminatului ornamental de sărbători şi acordarea de însemne de recunoştinţă pentru târgujieni din afara sferei politice ori administraţiei publice locale.

2Mii de persoane, în Piaţa Prefecturii
La ceremonialul militar și religios, desfășurat în Piața Prefecturii, au participat mai mulți gorjeni ca-n alți ani, încurajați probabil atât de vremea frumoasă, cât și de anunțul autorităților că programul din acest an va fi mai special.
Ca de fiecare dată, oficialităţile au susţinut alocuţiuni, transmiţând mulţimii mesajele instituţiilor pe care le conduc. “Pentru fiecare în parte, ca şi pentru toţi împreună, ziua de 1 Decembrie, sărbătoarea noastră naţională, este un bun prilej de bilanţ. Este momentul în care ne putem întreba unde suntem, motivele pentru care suntem mândri de această ţară, care este drumul pe care îl avem de urmat. Şi pentru că este Ziua Marii Uniri, trebuie spus clar: astăzi, de 1 decembrie 2015, mai mult ca niciodată, acest drum pe care vrem să-l urmăm este unul pe care trebuie să-l facem împreună: Guvern, autorităţi centrale şi locale, pentru că numai aşa se pot împlini aşteptările pe care oamenii le au faţă de noi”, a precizat prefectul Alin Văcaru, în discursul căruia i-a dat citire.
12308620_435444376655738_8377408320381728584_nIon Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj a vorbit în discursul său despre mândria de a fi român. “Sărbătorim astăzi peste 9 decenii de la Marea Unire din 1918, 97 de ani încărcaţi de o istorie demnă, de un popor dârz şi încrezător. Ziua Naţională este pentru fiecare dintre noi un prilej de a retrăi sentimente pe care de-a lungul anului, pierduţi în activităţile cotidiene, tindem să le dăm uitării: dragostea de ţară şi mândria de a fi un bun român”.
După susţinerea alocuţiunilor, garnizoanele din Târgu-Jiu și Târgu-Cărbunești, Serviciul de Telecomunicații Speciale, ISU Gorj, Complexul Energetic Oltenia și partidele politice au depus coroane de flori în memoria eroilor căzuți la datorie.
Manifestările au continuat cu binecunoscuta Horă a Unirii şi s-au încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare.

5Goana după fasole şi cârnaţi
În încheierea manifestărilor din Piaţa Prefecturii, participanţii au fost invitaţi la restaurant pentru a servi tradiţionalele preparate de 1 decembrie: fasole şi cârnaţi şi vin fiert. Mii de porţii au fost pregătite pentru târgujieni, cei mai mulţi dintre cei care au servit aceste preparate au fost pensionarii care provin de la Cluburile de vârsta a treia din municipiu.
Elena Crețan, reprezentantul Direcției de Asistență și Protecție Socială din cadrul Primăriei Târgu-Jiu, a anunţat că, pentru această zi, au fost preparate 2.100 de porții de fasole cu cârnați și tot atâtea căni cu vin fiert. În jur de 100 dintre aceste porţii au fost servite cetăţenilor care beneficiază de masa caldă de la Cantina Socială a Târgu-Jiului.
Municipalitatea a alocat anul acesta pentru masa tradițională de Ziua Națională suma de 28.000 de lei.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here