Moisescu consultă pacienţii în baza declaraţiilor pe proprie răspundere

445

Medicii gorjeni au făcut faţă haosului creat de implementarea cardului naţional de sănătate, însă unii dintre ei şi-au luat măsuri de precauţie pentru a se asigura că serviciile le vor fi decontate de către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj. În acest sens, Mihai Moisescu – preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie (APMF) din Gorj – le solicită pacienţilor declaraţii pe propria răspundere prin care să confirme data şi ora la care au primit consultaţiile.

Pentru cei mai mulţi dintre medicii gorjeni, prima zi lucrătoare după intrarea în vigoare a obligativităţii utilizării cardului de sănătate a fost deosebit de grea.
Sistemul informatic le-a dat mari bătăi de cap unora dintre cadrele medicale, fapt ce i-a enervat şi pe pacienţi.
Pentru că nu toţi asiguraţii au intrat în posesia cardurilor de sănătate, medicii s-au văzut nevoiţi să caute soluţii pentru a se asigura că serviciile medicale acordate pacienţilor fără aceste documente vor fi validate şi decontate. „Eu mi-am creat un sistem propriu de declaraţii în care pacienţii declară pe proprie răspundere că au fost consultaţi la cabinetul meu, cu dată şi oră. Dacă nu voi fi plătit pentru aceste servicii îi dau în judecată pe cei de la CJAS, pentru că pacienţii trebuie să beneficieze de consultaţii chiar dacă nu au card”, a menţionat Mihai Moisescu, preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie (APMF) Gorj.
De precizat că Ministerul Sănătăţii atrage atenţia tuturor medicilor de familie că, în conformitate cu contractul pe care îl au încheiat cu casele de asigurări de sănătate, sunt obligaţi să acorde asistenţă medicală pacienţilor de pe listele lor. Nicolae Bănicioiu le cere medicilor de familie “să dea dovadă de responsabilitate şi profesionalism, aşa cum au făcut şi până în prezent”, şi să respecte drepturile pacienţilor care sunt contribuabili la sistemul de sănătate.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here