Morega a făcut bilanțul primei săptămâni de campanie electorală: Echipe anemice, materiale de campanie lipsă, iar candidați pe la porți, ioc

515

Președintele Institutului de Analize și Investigații Publice, Dan Morega, a făcut bilanțul primei săptămâni de campanie oferindu-le calificative slabe partidelor care s-au aliniat cu întârziere la linia startului electoral. Morega susține că afișele lipsesc în mediul rural, că cetățenii sunt slabi informați la acest capitol, iar în baza ignoranței vor ieși cei care nu au făcut nimic pentru județul Gorj. Fostul lider politic susține că cea mai mare parte a candidaților sunt necunoscuți pentru gorjeni și asta deoarece cei împricinați nu au strategie electorală.

În opinia lui Morega, cei care se doresc parlamentari de Gorj nu le spun cetățenilor cum le vor rezolva problemele lor reale, deoarece ei nu le cunosc, asta, în timp ce rezolvarea numeroaselor lipsuri manageriale din CEO nu se prea regăsesc în inițiativele celor care se vor parlamentari.
“A trecut o săptămână de la declanșarea campaniei electorale pentru alegerile locale și mi se pare că lucrurile se mișcă extrem de încet. Campania este, până acum slabă, comparativ cu altele din ultimii ani, aprecierea generală pentru toate partidele fiind că acestea s-au ocupat extrem de puțin de materialele necesare pentru a se face cunoscuți, mă refer nu numai la afișe, ci și la broșuri și pliante. Mai mult, unele sunt extrem de prost realizate, candidații având capetele țuguiate în afișe, în timp ce altele sunt fără mesaj electoral personalizat. Partidele în cauză ar trebui să conștientizeze erorile și să anuleze aceste greșeli de campanie, cât mai au timp. Chiar le indic să își facă alte afișe, unele corespunzătoare. La fel pliantele și broșurile care trebuie să cuprindă atât programul candidaților, cât și al partidelor, toate trebuind să fie date electoratului de la debutul campaniei electorale. Eu, pe piață, nu am văzut decât un pliant al unui candidat ALDE și cam atât”, a declarat Morega.

Campaniile în on-line, extrem de prăfuite
Șeful IAIPP susține că fiecare candidat, mai ales cei care sunt considerați eligibili, ar fi trebuit să bage mai adânc mâna în buzunare pentru a se face cunoscuți, ei trebuind să aibă afișe diferite și personalizate, pliante și broșuri la fel, toate cu mesaj legat de Gorj. Comunicatorii ar trebui să fie mult mai exigenți, să emită comunicate de presă frecvent și să bombardeze mediu on-line cu mesaje care sunt gustate de tineri, chiar cu mesaj haios, dar care să inducă cititorilor că acel candidat este cel mai bun. Campania în on-line se face în schimb subțire și după un tipar extrem de prăfuit, mai crede Morega.
“Candidații trebuie să își personalizeze proiectele, să fie aplicați și să nu ignore prevederile partidului la nivel național. Dezvoltarea Gorjului trebuie să se regăsească în acestea deoarece ei urmează să primească niște voturi de la comunități, acestea, având nevoie de anumite investiții, de dezvoltare, iar parlamentarul exact asta trebuie să le spună, ce va face pentru acestea”, a mai spus Morega.

“Susținătorii puțini spun despre un partid că este slab!”
Fostul deputat le transmite candidaților să nu se afișeze cu susținători puțini în fața oamenilor, mai ales în fața celor adunați într-o piață, de exemplu. Acesta le transmite candidaților și să nu folosească spații mari pentru întâlnirile cu alegătorii, deoarece o mână de oameni într-o sală mare nu transmite mesajul care trebuie cetățenilor.
“Echipele de campanie sunt și ele extrem de anemice, atât numeric, cât și calitativ. Am constatat asta în teritoriu, unde mai că nu sunt afișe, și să nu uităm că această campanie este aproape la jumătate și mai este doar încă atât. Fără aceste materiale informative, candidații cu adevărat valoroși au de pierdut din start. Omul de rând de la Cucuieții din Deal, de exemplu, nu mai vede afișe, nu are nici pliant, nici broșură să nu mai spun că nici candidații nu i-au bătut la poartă. Pe cine credeți că votează? Pe cel care zice primarul”, a conchis Morega, supărat că soluțiile pentru CE Oltenia, sunt invizibile în programele alegătorilor, angajații acestei companii fiind cei care așteaptă tocmai aceste speranțe de la candidații în schimbul voturilor.
“Angajații CE Oltenia au nevoie să li se prezinte, chiar și într-un limbaj tehnic, se va întâmpla, pe viitor, cu ei. Dacă fiecare realizează că ce i se promite, într-un pliant, de exemplu, nu sunt doar vorbe el va pune ștampila pe acel candidat, indiferent că acesta poate reprezenta o minoritate de exemplu”, a conchis Morega.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here