Morega a votat la Padeş şi la Târgu-Jiu

389

Deşi nu se declară mulţumit de drumul pe care se îndreaptă ţara în general şi Gorjul în special, fostul lider al PNL Gorj, Dan Ilie Morega, a mers duminică la vot. A făcut chiar un efort pentru a ajunge la Târgu-Jiu unde putea să voteze şi la alegerile parţiale pentru Colegiul 2. Iniţial a votat la Padeş, pentru alegerile europarlamentare, şi apoi în municipiu pentru parţiale. Morega a declarat că avea mari aşteptări de la politicieni, dar ultimele guverne au reuşit să şteargă aproape orice speranţă pentru un trai mai bun. Cu toate acestea, Morega i-a îndemnat pe gorjeni să se prezinte la urne. “Obligaţia noastră civică este de a ne prezenta la urne, a nu merge la vot înseamnă a-i lasă pe alţii să voteze, oameni care au diverse interese, care sunt influenţaţi de o farfurie de mâncare. Sper să se trezească toţi şi în ultimul ceas pentru că românii în general şi gorjeni în special merită mult mai mult”, a subliniat preşedintele Institutului de Analiză şi Investigaţii Publice şi Politice.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here