Morega, extrem de critic la adresa guvernanților, autorităților județene și a unor șefi de deconcentrate din Gorj

489

Președintele Institutului de Analize și Investigații Publice și Politice, Dan Morega, a criticat în termeni duri felul în care sunt gestionate problemele vitale ale Gorjului, dar și ale țării de către autoritățile locale, județene, dar și de către parlamentari și guvernanți. Nu au scăpat de criticile lui Morega nici șefii de deconcentrate de la nivelul județului Gorj, instituții ca IDP, Secția de Drumuri Naționale Târgu-Jiu, dar și altele, fiind criticate ca urmare a comportamentului neprofesionist sau chiar abuziv a șefilor lor.

Profesor doctor în management, și totodată fost deputat de Gorj, Dan Morega, a prezentat, ieri, argumente ferme potrivit cărora autoritățile s-au lăsat, în primă fază, îngropate în “lopata de zăpadă” căzută iarna nu vara peste țară, implicit și peste județul Gorj, paralizând circulația rutieră și activitatea cotidiană a populației. “În Gorj sunt zone unde zăpada are 80 de centimetri, înspre Tismana stratul de zăpadă ajungând la 50 de cm. Autoritățile însă, atât la nivel național, cât și județean, s-au mișcat prost și foarte prost, legat de deszăpezire. Avem o țară care este condusă doar în interesul unor derbedei care, de fapt, își înfulecă hrana pentru ei și acoliții lor și sărăcesc lumea pe zi ce trece. Este inexplicabil de ce, la o iarnă ușoară, dacă comparăm zăpada de acum cu cea din comunism când toate drumurile erau totuși deszăpezite, să nu se poată interveni prompt. Vă dau și un exemplu în acest sens. Pe drumul dintre Râmnicu-Vâlcea și Argeș, recent, era zăpadă pe carosabil de nici 5 cm, dar aceasta era înghețată. Din cauza gheții, mai multe tiruri au ajuns să fie puse de-a doua pe drum și nu se putea circula din cauza lor. Șocant este că situația care a împiedicat circulația s-a datorat însă firmei care ar fi trebuit să facă deszăpezirea, după licitație, dar care nu a fost în stare să cumpere și sarea necesară pentru a face procedura. Cum este posibil ca o astfel de situație să treacă de controlul celor de la CNADNR care trebuiau să verifice baza materială a acestei firme? Întreb pe toată lumea acest lucru’’, a spus Morega, invitat la o emisiune la Accent FM.

Cere analiză la Consiliul Județean Gorj
Public, în cadrul emisiunii, Morega a cerut conducerii Consiliului Județean Gorj să intervină și să clarifice situația creată de deszăpezire și la noi în județ. “La noi, în Gorj, la fel.. Deszăpezirea drumului spre Motru nu s-a făcut marți de dimineață, cum nu s-a făcut nici spre Baia de Aramă și am văzut asta cu ochii mei. Utilajele de la SDN au apărut abia câteva ore mai târziu, asta pe Bujorăscu și pe la Cîlnic. Nici pe drumurile județene situația nu a fost mai grozavă, și chiar și acum lasă mult de dorit, motiv pentru care trag atenția conducerii Consiliului Județean să analizeze situația. Asta mai ales că există firme ca Ydail și Romstrade care au câștigat, pe patru ani, contractul privind întreținerea și repararea drumurilor județene de la Călinoiu, fost președinte al CJ Gorj, care a dat acest tun înainte de a părăsi instituția’’, a solicitat Morega. “Suntem într-o letargie chiar dacă persoanele care ar trebui să facă treabă sunt plătite, de exemplu, atât ca șef de secție la Târgu-Jiu și ca director la Drumuri Județene. Cei responsabili trebuie să ia măsuri, să evite accidentele cum este cel petrecut recent la Rovinari, pentru care CEO a fost amendat’’, a completat șeful IAIPP.

Gorjul, pe ultimul loc la capital străin
Morega a explicat apoi că Gorjul este la coada clasamentului la mai toate capitolele, atât la nivel național, cât și regional. “Te apucă plânsul când vezi halul cu care cei responsabili se ocupă de problemele țării și ale județului. Gorjul este pe ultimul loc la toate domeniile de dezvoltare economico-socială și o spun cu durere în suflet. Eu am construit când am ocupat funcții de conducere la vârful acestui județ ca acum să văd că Gorjul este pe ultimul loc. Suntem la coada clasamentului privind investițiile străine, grație preocupării fostului președinte al CJ Gorj, Ion Călinoiu, care vrea înapoi în PSD. Ar trebui să îi ajungă însă câte a făcut și ar trebui să se pensioneze. Cosmin Popescu se zbate, încearcă să aducă investitori, dar trage și el de belelele din urmă. Intențiile și acțiunile lui Cosmin Popescu sunt pozitive și nu este corect ca Ion Călinoiu să vrea iar la ciolan’’, a spus fostul deputat anunțând un viitor sumbru pentru județ. “Gorjul va fi depopulat și redus la jumătate. Suntem deja mai puțini cu 100.000 de locuitori. Vom avea, în 2030, doar 180.000 de locuitori la nivelul județului și 50.000 de persoane la nivelul municipiului. La asta va duce preocuparea autorităților locale, județene și chiar a parlamentarilor care nu se ocupă de investiții, deși avem Ministerul Dezvoltării. Gorjul a ajuns mai prost decât județul Teleorman, pentru că, deși pare incredibil, a ajuns Gorjul să se compare cu Teleormanul la obiective turistice, județul lui Dragnea având coeficientul mai mare la acest capitol, deși noi avem obiective turistice, stațiuni, mănăstiri, obiective culturale și peșteri de o importanță deosebită. Dar nimeni nu se ocupă de promovarea lor la nivel național, internațional, prin ambasade. Nu este posibil să fim pe ultimul loc și aici. Să nu mai discutăm de gradul de ocupare a forței de muncă. La Gorj a scăzut anual numărul de salariați în loc să crească, noi mergem în picaj. Atrag atenția președintelui PSD Gorj, parlamentarilor să vină și să informeze populația cu situația reală. Traiul mai bun promis de PSD nu este’’, a completat Morega.
(Va urma)
ANAMARIA STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here