Moţa, Părpăneaţă şi Tomoiu nu mai vor la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj

1227

Trei procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj au concurat, la începutul acestei luni, pentru două posturi de execuţie de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel(PCA) Craiova. Emil Moţa, Carmen Părpăneaţă şi Sorin Tomoiu sunt cei trei procurori care au demonstrat că vor să dea, cu lejeritate, posturile de la instituţia de justiţie din Gorj pentru un loc de muncă la Craiova. Nu sunt însă singurii care vor să plece din Târgu-Jiu, Ionela Bertha, procuror delegat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu a concurat şi ea pentru PCA Craiova, cele două posturi fiind însă ocupate cu media zece, la concurs mai participând încă nouă aspiranţi din ţară.

Emil Moţa şi-a mai încercat o dată norocul pentru o funcţie de execuţie la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, concurând în martie anul trecut pentru postul pe care l-a pierdut însă în faţa altor procurori care au luat o medie mai mare decât acesta. Moţa nu şi-a pierdut însă speranţa de a pleca de la instituţia în care, după cum se vede, nu poate promova într-o funcţie de conducere. În luna mai acesta s-a înscris astfel iar pentru concursul privind accederea într-o funcţie de execuţie la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, la acesta mai înscriindu-se însă încă trei procurori din Gorj, doi colegi cu el la Parchetul Judeţean.
Pentru cele două posturi de execuţie au concurat de la Gorj, alături de Moţa şi procurorul Carmen Părpăneaţă, Sorin Tomoiu şi Ionela Bertha, soţia fostului şef al DNA Gorj, mutat cu serviciul la Dolj.

Posturile, luate cu zece
La concurs se înscriseseră peste douăzeci de persoane ca apoi să rămână în cursă doar 13. Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a publicat deja lista câştigătorilor şi notele obţinute, dar numele acestora nu este făcut public. Se ştie doar că posturile de la Parchetul Craiova s-au ocupat cu media 10. Restul candidaţilor, patru fiind din Gorj, au obţinut medii între 9.57 şi 6.45.
ANAMARIA STOICA

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here